Festivalul international Ciprian Porumbescu 2024
MOPAN Suceava

Vineri la ora 19.02, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că un bărbat a încercat să sustragă bunuri din incinta unui magazin de bricolaj din municipiul Suceava. Cu ocazia cercetărilor efectuate, într-o zonă adiacentă au fost identificați doi agenți de pază, care au relatat că un bărbat a încercat să sustragă din incinta magazinului de bricolaj două bormașini în valoare de 1.678 lei. Totodată, aceștia au relatat faptul că în momentul în care au interceptat persoana respectivă, aceasta a abandonat bunurile la intrarea magazinului, deplasându-se în fugă prin parcarea unui hipermarket către o platformă industrială.  În acel moment, bărbatul a fost interceptat și imobilizat de către șeful Secției de Poliție Rurală Adâncata și un luptător din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale – IPJ Suceava, aflați în timpul liber la cumpărăruri, aceștia procedând la reținerea bărbatului până la sosirea patrulei de poliție de serviciu.  Bărbatul a fost identificat în persoana unui tânăr în vârstă de 25 ani din Suceava, care a relatat că a încercat să sustragă două bormașini cu scopul de a le vinde.  La fața locului a fost solicitat și un echipaj de ambulanță din cadrul UPU Suceava, întrucât bărbatul de 25 ani acuza dureri la nivelul membrului inferior ca urmare a imobilizării de către cei doi polițiști aflați în timpul liber, însă nu a fost preluat de către echipajul de ambulanță, acesta având doar o escoriație minoră, fără a avea nevoie de îngrijiri de specialitate.  Ulterior bărbatul a fost condus la sediul Secției de Poliție Burdujeni, unde a recunoscut comiterea faptei, în cauză fiind întocmit proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, cercetările urmând a fi continuate de către lucrătorii Compartimentului Sisteme de Pază din cadrul Secției de Poliție Burdujeni sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de furt.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava