Concert pascal
MOPAN Suceava

Administrația Națională „Apele Române” a tranmis astăzi că poluarea de pe râul Bistriţa este în descreștere. Într-un comunicat de presă transmis de această instituție se arată că debitul de ape poluate evacuate a scăzut semnificativ (de la 40 l/s cât era inițial la 10-15 l/s), culoarea râului Bistriţa se apropie de normal iar unda de poluare s-a dispersat la o distanță de 7 km de punctul de poluare, pe teritoriul județului Neamț. În punctul de preluare la acumularea Izvorul Muntelui (aparținând S.C. Hidroelectrica S.A.) apa se încadrează în limitele normale de calitate.

„Conform ultimelor analize efectuate de specialiștii noștri de la Apele Române (din Suceava și Neamț)- Administrația Bazinală de Apă Siret – Sistemele de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava și Neamț-, calitatea apei râului Bistriţa se încadrează în clasa a IV-a de calitate pe teritoriul județului Suceava (față de clasă a V-a cât era ieri). Înainte de poluare, cursul de apă se încadra în clasa a III-a de calitate. În continuare, se mențin ușoare depășiri la indicatorul de calitate (Fier)”, se spune în comunicat.

Potrivit aceleiași surse, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava s-a decis sancționarea contravențională a Conversmin S.A. (deținătorul platformei miniere) cu 90.000 lei (40.000- Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, 50.000 lei – Garda de Mediu Suceava), la care se adaugă și costurile totale de monitorizare a calității apelor pe toată durata fenomenului. De asemenea, s-a propus, ca soluție temporară, amplasarea unor rezervoare tampon (bazine impermeabile, cu o capacitate de 5000 de litri, pentru preluarea deversărilor și decantarea pe cât posibil a apelor de mină.

„Unda de poluare s-a propagat începând de sâmbătă noaptea pe distanța de 30 de km pe raza județelor Suceava și Neamț. Pe toată lungimea afectată de poluare, nu a fost semnalată mortalitate piscicolă.

Timp de trei zile, echipele noastre de la Suceava și Neamț (SGA Suceava și SGA Neamț) au monitorizat în teren poluarea (evoluția și propagarea) fiind prelevate probe de apă din mai multe puncte. Confrom rezultatelor de la analize, cele mai mari depășiri ale indicatorilor de calitate s-au înregistrat la „fier” și ”materii în suspensie” în data de 14 mai, la o distanță de 700 de metri în aval de sursa de poluare.

În continuare, se mențin restricțiile de folosire a apei din sursa de apă de suprafață (pentru animale, pescuit, alte activități) până la normalizarea situației.

Specialiștii noștri de la Administrația Bazinală de Apă Siret- Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava și Neamț continuă monitorizarea fenomenului. Din estimările noastre, situația va intra în normal în circa două zile”, a transmis Administrația Națională „Apele Române”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava