MOPAN Suceava

Prefectul județului Suceava, Mirela Adomnicăi, a participat, în zilele de luni și marți, la a XX-a sesiune a Comisiei mixte guvernamentale româno-germane pentru problematica etnicilor germani din România. Ședința a fost organizată la Bucureşti de către Ministerul Afacerilor Externe.

Mirela Adomnicăi a explicat că în cadrul lucrărilor a avut loc un schimb de opinii cu privire la sprijinul acordat minorităţii germane din România în perioada care a urmat sesiunii comisiei din anul 2016. În același timp, ea a explicat că în cadrul comisiei vor fi discutate şi convenite proiectele care se vor desfășura în continuare, și care vor fi menționate într-un Protocol pe care șefii celor două delegații îl vor semna la sfârșitul sesiunii.
„Sesiunea din acest an a fost una aniversară, având în vedere că în 2017 se împlinesc 25 de ani de la semnarea Tratatului dintre România şi Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa”, a explicat prefectul județului Suceava.

Mirela Adomnicăi a arătat că având în vedere acest moment aniversar, la sediul Ministerului Afacerilor Externe a fost semnat protocolul celei de-a XX-a sesiuni a Comisiei guvernamentale româno–germane pentru problematica etnicilor germani din România.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava