Festivalul international Ciprian Porumbescu 2024
MOPAN Suceava

Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Non-Bancar, SAL-Fin, organizată în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, a fost acceptată recent de Comisia Europeană pentru a face parte din FIN-NET. Aceasta este rețeaua de organizații naționale din Spațiul Economic European, care soluționează extrajudiciar litigiile consumatorilor în domeniul serviciilor financiare.

SAL-Fin este singura entitate de soluționare alternativă a litigiilor din România acceptată de Comisia Europeană pentru a se alătura FIN-NET, întrucât îndeplinește toate condițiile impuse pentru a face parte din această rețea.

Rețeaua FIN-NET a fost înființată de Comisia Europeană în 2001, pentru a promova cooperarea între entitățile de soluționare alternativă a litigiilor în domeniul serviciilor financiare și pentru a le oferi consumatorilor proceduri ușor accesibile de soluționare alternativă a litigiilor transfrontaliere care implică servicii financiare. De asemenea, rețeaua urmărește să identifice și să popularizeze printre membrii săi cele mai bune practici în materie, prin training si schimburi de experiență.

Orice autoritate din Spațiul Economic European (țările Uniunii Europene, Norvegia, Islanda și Liechtenstein) se poate afilia la FIN-NET, dacă răspunde de soluționarea extrajudiciară a litigiilor legate de sectorul financiar și dacă respectă principiile prevăzute de Directiva 2013/11/UE privind soluționarea alternativă a litigiilor (SAL).

Un document numit memorandum de înțelegere definește procedurile prin care membrii cooperează pentru a soluționa pe cale extrajudiciară litigiile financiare transfrontaliere.

În prezent, FIN-NET numără 61 de membri din țările Spațiului Economic European (dintre care 57 din cele 27 state membre ale Uniunii Europene), cărora li se adaugă și 6 membri afiliați din afara acestui spațiu. Lista completă a entităților de soluționare alternativă a litigiilor membre FIN-NET poate fi consultată aici.

*********

Despre Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Non-Bancar SAL-Fin

SAL-Fin a fost înființată de către A.S.F. în baza Ordonanței Guvernului nr. 38/2015 care reglementează soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți și propune crearea unor mecanisme alternative sistemului judiciar. SAL-FIN este singura entitate de soluționare alternativă a litigiilor în domeniile în care A.S.F. are competență prin intermediul căreia s-a reglementat posibilitatea de rezolvare extrajudiciară a unui litigiu apărut în relația contractuală dintre un consumator și un comerciant care refuză sau amână nejustificat rezolvarea unei probleme pe cale amiabilă. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.salfin.ro.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava