Premierul Ciucă dă asigurări că măsurile din proiectul ”Sprijin pentru România” vor continua. ”Cum nu i-am lăsat să sufere pe cetățenii vulnerabili până acum, nu-i vom lăsa nici anul viitor”

Primul ministru Nicolae Ciucă a declarat joi la Vicovu de Sus că măsurile din proiectul ”Sprijin pentru România” vor continua asigurându-i pe cetățenii vulnerabili că așa cum au fost sprijiniți în acest an așa vor fi sprijiniți și anul viitor. ”Vă pot da asigurări că până la jumătatea lunii decembrie, așa cum am discutat calendarul, vom avea bugetul aprobat în Parlament. Pentru ceea ce am cuprins în proiectul „Sprijin pentru România”, măsurile vor continua până la finele anului, așa cum ne-am angajat și, desigur, ele vor continua și în anul viitor. Valoarea pensiilor și a salariului minim urmează să fie decise în funcție de datele finale. În acest moment, sigur, există acest angajament ca pensiile să fie crescute în limita inflației, deci cu cât a crescut inflația, să putem să acoperim această pierdere în bugetul fiecărei familii. Și, de asemenea, să identificăm celelalte măsuri pe care putem să le luăm pentru cetățenii vulnerabili. Și vă rog să aveți încredere că, așa cum nu i-am lăsat să sufere până acum, nu-i vom lăsa nici anul viitor. Ca atare, măsurile pe care noi le-am adoptat cu cei 50 de euro la fiecare două luni vor continua și în anul viitor și, desigur, vom găsi și alte soluții pentru a putea să-i sprijinim”, a declarat Ciucă.