Concert pascal
MOPAN Suceava

Peste 1.000 de oameni au vrut să-l conducă pe ultimul drum pe preotul Mihai Negrea de la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Podu Coșnei, comuna Poiana Stampei. Slujba de înmormântare a fost oficiată la mănăstire de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen, dar și Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie. La slujbă au țăinut să fie prezenți o mare de oameni care au dorit să-l conducă pe ultimul drum pe cel cunoscut ca părintele orfanilor din bazinul Dornelor.

În cuvântul său, ÎPS Pimen a spus că în urmă cu o săptămână a fost la Mănăstirea din Podu Coșnei, întrebându-l pe preotul Mihai Negrea „cum merg treburile”, acesta spunându-i că în câteva zile va trece la cele veșnice, dar i-a spus că totul este pus la punct în mănăstire. „Părintele Mihai Negrea este un martir pentru că singur și-a luat această povară, să poarte în spate, să poarte în sufletul lui pe cei neputincioși, pe cei îndurerați, pe cei lipsiți de strictul necesar, pe cei rămași fără ajutorul părinților. Ca urmare, aici la mănăstire a organizat acest centru de binefacere pentru copii de toate vârstele. Tot aici a organizat o cantină și a dat bucate la copiii de aici și la o bună parte din cei săraci din împrejurimi. Această povară, această slujire a fraților mai mici a lui Hristos a predat-o și la soția sa, maica preoteasă și a organizat acel așezământ de copii din Vatra Dornei unde împreună s-au nevoit să dea cele necesare copiilor sărmani. Aceasta este lumea în care, la sfârșitul vieții pământești, părintele Mihail și-a trăit viața, în dragostea cea adevărată, ajutorarea fraților mai mici ai lui Hristos”, a spus Arhiepiscopul Sucevei.

El a adăugat că preotul Mihai Negrea a fost „ o pildă de trăire a vieții preoțești, slujind fraților mai mici a lui Hristos, slujind în sfântul lăcaș de închinare, de nenumărate ori fiind singur în fața multor treburi din parohie. Dumnezeu să-l odihnească în ceata drepților pentru bucuria mântuirii. Amin”.
Preotul Mihai Negrea avea în grijă 117 copii orfani, abandonați sau care provin din familii fără posibilități. Părintele a murit marți, la vârsta de 64 de ani.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava