Concert pascal
MOPAN Suceava

Primăria Berchișești a aniversat, miercuri, împlinirea a 106 ani de la votarea actului Unirii Basarabiei cu România de către Sfatul Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti, din data de 27 martie 1918.

„În Actul Unirii se menţiona: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă acum o sută de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu Mama sa, România”.

Pentru a marca aşa cum se cuvine această zi, Parlamentul României a votat Legea nr. 36/2017, care instituie ca în 27 martie este sărbătorită Ziua Unirii Basarabiei cu România, zi de sărbătoare naţională. Această lege constituie un act minim pe care statul român l-a făcut în semn de recunoştinţă pentru cei care au luptat şi s-au sacrificat pentru România întreagă, pentru limba română şi libertate”, a transmis primarul comunei Berchișești, Violeta Țăran. Ea și-a exprimat încrederea că România va continua întărirea relaţiilor dintre cele două ţări surori şi vor fi găsite soluţiile de apropiere instituţională, astfel încât „să reușim, într-un timp cât mai scurt, să discutăm concret despre reunirea statelor noastre”.

„Cred că niciun efort nu este prea mare pentru a ne revedea țara reunită și este de datoria noastră să facem acest lucru. Nimic nu este mai greu decât să ne depășim propriile ezitări, propriile temeri, propriile complexe în fața Europei. Cu toate acestea, este obligaţia noastră de a demonstra că preţuim valorile româneşti de veacuri şi pe cei care ni le-au lăsat moştenire. Nu trebuie să avem niciun complex, România mare, România unită este o realitate care trebuie îndeplinită. Așadar, misiunea tuturor din generația noastră este să facem România Mare.

Trăiască România Mare și un sincer și călduros La Mulți Ani primarilor și moldovenilor localităților din Republica Moldova înfrățite cu comuna Berchișești: Bardar, Chircăiești, Parcova, Ruseștii Noi, Dărcăuți, Tîrsești, Țelenești, Căzănești, Telenești, Băxari și Soroca”, a mai spus Violeta Țăran.

Primăria Berchișești a aniversat împlinirea a 106 ani de la unirea Basarabiei și România. Violeta Țăran: „Misiunea tuturor din generația noastră este să facem România Mare”, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava