Concert pascal
MOPAN Suceava

Primăria Fălticeni a obținut o finanțare de aproape 1,4 milioane de lei pentru reabilitarea rețelei de apă de pe str. Ștefan cel Mare. Contractul de finanțare a fost semnat în cursul zilei de astăzi la Ministerul Dezvoltării în prezența ministrului Adrian Ioan Veștea. Finanțarea este asigurată de Ministerul Dezvoltării prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Ministerul Dezvoltării a transmis că 132 de noi investiții în infrastructura rutieră și tehnico-edilitară primesc finanțare de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, ca urmare a semnării contractelor de către ministrul Adrian-Ioan Veștea și beneficiarii proiectelor.

”Continuăm semnarea contractelor de dezvoltare a infrastructurii locale, astfel încât toți cetățenii să beneficieze cât mai curând de condiții moderne de viață și de servicii publice de calitate, care să răspundă nevoilor de bază din comunități, fie că vorbim despre drumuri, alimentare cu apă, canalizare ori rețele de gaze”, a precizat ministrul dezvoltării.

Contractele, în valoare totală de 1.767.092.304,06 lei, vizează modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră, a stațiilor de pompare și a stațiilor de epurare, înființarea sau extinderea sistemelor de distribuție a gazelor naturale, precum și construirea sau modernizarea unor poduri și podețe.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava