Primăria Gura Humorului nu a finalizat anchetele sociale pentru ca CJ să acorde sprijin financiar familiilor sinistrate

Plenul Consiliului Județean Suceava a amînat decizia vizînd sprijinirea financiară a familiilor care au de suferit din pricina incendiului violent produs la un bloc din centrul orașului Gura Humorului. Preşedintele CJ, Gheorghe Flutur, a spus că hotărîrea a fost amînată, fiindcă Primăria din Humor nu a finalizat și transmis rezultatele tuturor anchetelor sociale. Incendiul de la blocul din centrul Humorului a distrus complet toate cele 18 apartamente amenajate la mansardă. În urma intervenţiei pompierilor au fost inundate alte 50 de apartamente.