Concert pascal
MOPAN Suceava
Galerie foto26 poze în acest set

Primăria Horodnic de Sus va finaliza construcția unei noi grădinițe pentru copiii din această comună și va începe în scurt timp lucrările la o sală de sport școlară. Primarul liberal al din Horodnic de Sus, Valentin Luță a declarat că deja în comună sunt modernizate și reabilitate unitățile de învățământ, iar noua grădiniță ar putea fi recepționată în această lună. Valentin Luță a spus că lucrările pentru construcția grădiniței noi au fost finanțate din fonduri europene, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Luță a arătat că proiectul este de 500.000 de euro, la care primăria a asigurat o cofinanțare de circa 120.000 de euro.

„Asta deoarece inițial proiectul a fost făcut pe standarde de cost și grădinița fiind destul de mare a trebuit să cofinanțăm noi pentru a închide proiectul. Proiectul include dotări, cabinet medical și spațiile verzi de afară, plus un spațiu de joacă care va fi amenajat. Toate acestea deja sunt contractate și sunt făcute achizițiile”, a arăta primarul din Horodnic de Sus. El a mai adăugat că fosta sală de sport, o clădire care nu mai poate fi recondiționată, aflată în apropierea grădiniței, va fi demolată. Valentin Luță a precizat că intenționează să depună anul acesta un proiect pe Fondul de Mediu pentru reabilitarea școlii vechi din comună.

Pe de altă parte, el a spus că investițiile pentru îmbunătățirea infrastructurii școlare din comună vor continua, urmând să înceapă lucrările la o nouă sală de sport finanțată prin Compania  Națională de Investiții. Valentin Luță precizat că este vorba despre o sală de sport școlară. „Am preferat acest tip de școală din două motive. Primul este acela că la Școala nr. 2 nu avem teren să facem o sală mai mare. Al doilea motiv este acela că o astfel de sală de sport este foarte utilă pentru desfășurarea orelor de educației fizică. În general într-o grupă de clasă sunt între 15 și 25 de elevi. Nu știu ce faci cu 25 de elevi când mergi într-o sală de 112 locuri. Doar să o încălzești înseamnă costuri foarte mari. Este o sală de sport foarte potrivită pentru ca profesorul să-și facă orele de educație fizică”, a explicat Valentin Luță. El a spus că valoarea investiției în sala de sport școlară se ridică la suma de 1,7 milioane de lei, fără TVA.

Primăria Horodnic de Sus finalizează construcția unei noi grădinițe și începe lucrările la o sală de sport școlară, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava