Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul comunei Horodnic de Sus, Valentin Luță, vrea să acceseze tot ce se poate din fondurile europene disponibile prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Valentin Luță a precizat că deja a semnat contractul prin PNRR pentru un proiect de 830.000 de lei pentru construcția a două stații de încărcare a mașinilor electrice și pentru realizarea Planului de Urbanism General în format digital. „O stație va fi amplasată în zona Hanului Voievozilor și cealaltă în zona industrială, unde dacă lucrurile se dezvoltă așa cum se întâmplă în momentul de față vreau să avem acolo un mic centru de birouri pe care să le dăm la firme. Dacă o firmă își mută sediul în Horodnic de Jos o să le oferim un birou. Și din acest motiv am decis să amplasăm această stație de încărcare în zona industrială pentru că acum majoritatea firmelor au mașini electrice”, a precizat primarul din Horodnic de Sus.

El a adăugat că cel mai mare proiect pe care l-a depus pentru finanțare prin PNRR este cel pentru extinderea rețelei de apă și canalizare, în valoare de șapte milioane de euro. „Proiectul a fost depus pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare în toată localitatea. Iar cu această investiție acoperim aproape 90% din localitate. Am depus printre primii acest proiect și avem șanse foarte mari de finanțare. Perspectiva e bună”, a declarat Valentin Luță. El a adăugat  că tot prin PNRR a fost aprobat un proiect pentru amenajarea a trei kilometri de piste de biciclete, în zona Hanul Voievozilor și a noului cartier de case. Primarul din Horodnic de sus a mai precizat că și proiectul pentru amenajarea unui centrul de colectare a deșeurilor cu aport voluntar a fost inclus la finanțare, cu o valoare de 780.000 de euro.

Nu în ultimul rând, Valentin Luță a spus că tot prin PNRR a depus o cerere de finanțare pentru un proiect de 500.000 de euro în vederea reabilitării termice a unei școli și în același timp urmează să fie semnat contractul de finanțare pentru un proiect de reabilitare termică a grădiniței nr. 2. „Politica mea este să accesez tot ce se poate”, a subliniat Luță. El a adăugat că pe lângă aceste proiecte, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” a fost depuse documentația pentru obținerea fondurilor pentru reabilitarea a 8,5 kilometri de drumuri, urmând să fie semnat contractul de finanțare. Valentin Luță a mai afirmat că tot prin programul Anghel Saligny, primăriile comunelor Horodnic de Sus și Marginea au obținut o finanțare de 15 milioane de euro pentru construcția a 80 de kilometri de rețele de gaz. El a spus că pentru implementarea acestui proiect a fost înființată oficial o asociație de dezvoltare intercomunitară și urmează să fie depus caietul de sarcini pentru două licitații în vederea desemnării operatorului de gaz și pentru proiectarea și realizarea lucrărilor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava