Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul Sucevei Ion Lungu a declarat astăzi că municipalitatea este pregătită să pună în aplicare prevederile ordonanței care impune reducerea cheltuielilor bugetare, ordonanță care se află în dezbatere publică. Primarul a subliniat că multe dintre măsurile de austeritate cuprinse în actul normativ le-a luat încă de la 1 octombrie după ce a văzut că încasările la data de 30 septembrie au fost foarte mici, situându-se  la un sfert din suma care trebuia încasată iar la agenții economici la doar 18,2%. ”E clar că aceste cifre m-au alertat și ca atare începând cu data de 1 octombrie eu nu am mai semnat niciun angajament bugetar numai cele importante legate de investiții. Am redus cheltuielile la bunuri și servicii, la reparații curente, la cărți, publicații, consultanță,  pregătire profesională, studii și cercetări”, a spus Lungu.

El a arătat că ordonanța austerității prevede însă și un lucru mai delicat cu privire la blocarea investițiilor cu care primarii nu sunt de acord. ”Lucrul cel mai delicat este legat de blocarea investițiilor și aici toți primarii și Asociația Municipiilor din România am făcut o intervenție la primul ministru, la ministrul de finanțe să ia în  considerare că este destul de grav să blochezi aceste investiții plus proiectele de consultanță. Și acum lucrăm la proiecte de consultanță care pregătesc proiectele următoare pe POR 2021 -2027”.  Nu este în ordine cu această prevedere. Avem licitații care sunt pe final,  avem lucrări care se termină în perioada următoare, vin cele 50 de  autobuze electrice, avem  ruta alternativă Suceava-Botoșani, proiecte importante. E delicat dacă se blochează investiții mai ales acolo unde sunt începute. Dacă le blochezi acum mai ales pe șantierele mari e greu de deblocat și de reluat activitatea”, a explicat Ion Lungu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava