MOPAN Suceava

Programul de asfaltări în municipiul Rădăuți pentru anul 2019 prevede alocări de la bugetul local în valoare de 5,8 milioane de lei, a anunțat primarul Nistor Tătar. La această sumă, a precizat Tătar, se adaugă încă 1,5 milioane de euro bani atrași din fonduri europene prin Grupul de Acțiune Locală ”GAL Urban Rădăuți”. ”Am avut discuții la București la Ministerul Fondurilor Europene și ni s-a transmis că până de Paști se va termina cu procedurile astfel încât să depunem toate proiectele de pe GAL Urban la Agenția de Dezvoltare Nord Est de la Piatra Neamț. Noi avem proiectele făcute pe GAL la partea de drumuri. Trebuie să ne aducă proiectele pentru casele sociale, grădinița de pe Toloacă, pentru spațiile de joacă și pentru clădirea multifuncțională de la stadion să le depunem pe toate odată.  Până la finele lunii aprilie le vomn depune pentru ca să începem procedurile de licitație”, a spus primarul de Rădăuți.

El a adăugat că în prezent se lucrează la plombarea arterelor principale de circulație amintind de strada Putnei, Volovățului și Ștefan cel Mare. ”Am început plombările săptămâna trecută. Acum le-am întrerupt din cauza vremii însă le reluăm săptămâna viitoare pentru ca până de Paști să terminăm cu plombările. Săptămâna asta trebuia să vină firma cu care am avut contract anul trecut pe asfaltări ca să termine ce a început. Am prelungit contractul până pe 30 iunie. Au lucrat pe strada Mihai Pitei au ridicat gurile de gaz și ar trebui să toarne stratul doi apoi să termine străzile Hipodromului și Cărămidăriei. Probabil săptămâna viitoare vor turna asfalt pe străzile contractate de anul trecut”, a spus Tătar.

Sursă foto: www.mapio.net

Program de asfaltări de 5,8 milioane de lei din bugetul local la Rădăuți. Alte 1,5 milioane de euro vor veni din fonduri europene, 1.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.5/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava