Măsurile extreme luate asupra Sucevei de autoritățile centrale care gestionează criza coronavirusului au creat o percepție generală extrem de negativă asupra județului și mai ales asupra calității de locuitor al acestei zone. Totuși ”nu e dracu atât de negru” iar lucrurile trebuie privite realist. Așa după cum cred că le privește și Roxana Dumitrescu, o bucureșteancă originară din Suceava și care și-a exprimat o părere pe pagina sa de facebook concluzionând că ”nu e Suceava epicentrul răului și al iresponsabilității”.

”Sunt cu fiica mea la Suceava într-o vizită care se voia temporară la părinții mei. Despre Suceava se scrie masiv acum, de multe ori exagerat, fără nuanțe. Brusc, a devenit Lombardia României, dar din interior simți că ești într-o leprozerie. Că faci parte dintr-un acvariu care trebuie etanșeizat pentru a nu periclita “binele” celorlalți cetățeni. Ei bine, din interior lucrurile sunt mult mai nuanțate. Pentru un orășel liniștit care nu remarca prin date excepționale (sigur: Bucovina, spiritualitate, ospitalitatea tipică (?!), biserici, Cetatea de scaun etc), dar nici nu ieșea în evidență prin statistici ale infracționalității, toata atenția asta devine depresiv-dezolantă și e o bizarerie. Da, e o situație foarte, foarte gravă rezultată din neputință, incompetență și imoralitate (inclusiv minciună), dar nu e Suceava “spațiul răului absolut” pe lângă alte orașe. Da, se moare aici și se va mai muri, e o certitudine. Da, sunt mulți asimptomatici și va crește numărul. Da, medicii sunt la datorie, dar vă rog nu îi mai comparați cu soldații, nu sunt pe front și nu e un război. Da, sunt eroii discreți ai acestor zile și merită recunoștința noastră deplină. Nu, nimeni nu mai poate bagateliza ce se întâmplă nici aici, nici în restul țării. Însă nu e Suceava epicentrul răului și al iresponsabilității. Nu ne consolează cu nimic, ba chiar e cel mai puternic semnal de alarmă: un je suis suceava e peste tot în țară. Măsurile de carantină totală sunt corecte, unii dintre noi chiar le anticipam. Excesivă e lamentația publică atât de tipică nouă, cei care avem “Miorița” ca text fundamental și care nu înțelegem că frica poate fi contagioasă. Ne putem dezechilibra psihic foarte ușor dacă plonjăm în jelanie colectivă și ne destabilizăm unii pe alții. Din interiorul carantinei, soarele e palid, dar e o lumină albă. Una de bloc operator, dar e lumină”.