În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, albanezii, sârbii, bulgarii, muntenegrenii ridică steagul luptei pentru câștigarea independenței față de Imperiul Otoman.

O primă reacție a Bucureștiului față de situația explozivă din Balcani este reprezentată de Mesajul Domnesc din 15 noiembrie 1875, adresat celor două camere reunite într-o ședință specială, în care se arăta că: „Evenimentele ce se petrec în cealaltă parte a Dunării, nu putem decât a le urmări cu o vie atențiune”. În aceeași lună, cabinetul conservatorului Lascăr Catargiu dezbate situația internațională, dar și a României în eventualitatea declanșării unui război ruso-turc.

Pentru români, păstrarea neutralității se impunea drept soluția de moment. Oamenii politici de la București priveau cu simpatie ridicarea la luptă a popoarelor din Balcani care, de secole, suportau jugul dominației otomane.

Același executiv își exprimă printr-o notă circulară, trimisă la 4/16 ianuarie 1876 reprezentanților diplomatici români acreditați în străinătate, simpatia românilor față de aceste popoare. În acest context politic marcat de evenimente diplomatico-militare apte a da un nou curs vieții statelor din sud-estul continentului, opinia publică românească, întreaga clasă politică considerau că a sosit ceasul mult așteptat al câștigării pe câmpul de luptă a independenței țării.

La 29 aprilie/11 mai 1877, Anastase Stolojan, vicepreședinte al Adunării Deputaților, dezvoltă o interpelare la adresa guvernului condus de liberalul Ion C. Brătianu, întrebând care va fi pe viitor linia de conduită a României în relațiile cu Poarta Otomană.

Răzpunzând la interpelare, ministrul de Externe, Mihail Kogălniceanu, declară, într-o atmosferă entuziastă, că „La această întrebare s-a însărcinat să răspunză tunul românesc de la Oltenița și Calafat”. Se votează o moțiune care cuprinde și ideea independenței.

La 9/21 mai se deschide sesiunea extraordinară a Parlamentului pentru a dezbate poziția țării pe viitor, după votarea moțiunii din 29 aprilie. Primul vorbitor, liberalul radical Nicolae Fleva, afirmă că „România este o națiune care va ști să moară pentru drepturile ei și, liber de orice legătură cu Turcia, statul român este absolut independent”. Ministrul de Externe, M. Kogălniceanu, declară solemn: „… În starea de resbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare… Am ajuns la scopul urmărit nu de azi, ci, pot zice, de secole… Noi nu am fost vasali, sultanul nu a fost suveranul nostru. Însă era ceva: erau niște legături sui generis, niște legături care erau slabe când românii erau tari; niște legături care erau tari când românii erau slabi”. În finalul discursului, demnitarul afirmă că „nu am nici cea mai mică îndoială și frică de a declara în fața Reprezentanței Naționale că noi suntem o națiune liberă și independentă”.

La mijlocul lunii iunie, armata română trece Dunărea la Zimnicea, îndreptându-se spre teatrul de operațiuni militare, pentru ca, la 10/22 august, să primească „botezul focului” în luptele pentru cucerirea Plevnei.

În urma unor crâncene confruntări, armatele române și ruse aflate sub comanda domnitorului Carol I înfrâng rezistența turcilor și cuceresc Plevna. La 28 noiembrie/8 decembrie, generalul Osman Pașa semnează capitularea armatei turce.

La aflarea victoriei de la Plevna, cele două camere ale legislativului român trimit domnitorului Carol I telegrame de felicitare. Acoperit de glorie, Carol I se reîntoarce la 15 decembrie 1877 în țară. De la gară merge la Mitropolie, unde se săvârșește un Te Deum, după care intră în sala de ședințe a Parlamentului. Adresându-se deputaților și senatorilor, domnitorul spune: „Știu și am simțit că țara a fost într-un cuget unită cu Mine și toate grelele împrejurări prin care am trecut, și că ea a tresărit de bucurie la auzirea izbândelor armatei noastre… Dumnezeu să binecuvânteze România de sine stătătoare și să întărească pururea viteaza noastră armată”.

Tratatul de pace ruso-turc semnat la San Stefano (19 februarie/3 martie 1878) recunoaște independența de stat a României.

Tot la 9 mai:

1386: Anglia și Portugalia semnează un tratat de pace, cel mai vechi din Europa care este în continuare în vigoare.

1805: Moare la Weimar poetul german Friedrich von Schiller.

1936: Trupele italiene capturează Addis Abeba, în Ethiopia, și anexează această țară.

1941: Nave engleze capturează submarinul german U-110, împreună cu mașina de codificat Enigma.

Geo Alupoae, critic de teatru.