Concert pascal
MOPAN Suceava

1.000 de metri pătraţi de teren din incinta spitalului vechi va fi concesionat de către Consiliul Judeţean în vederea construirii unui centru modern de radiotarapie. Potrivit unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut în şedinţa deliberativului judeţean de luni, 23 decembrie, preţul de pornire al licitaţiei va fi de 90.000 de euro. Concesionarul va urma să achite o redevenţă lunară de 300 de euro la care se adaugă dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României la data efectuării plăţii. Durata concesiunii este de 49 de ani putând fi prelungită cu încă 24,5 ani prin acordul părţilor. Licitaţia va fi organizată de către Spitalul Judeţean de Urgenţă « Sf, Ioan Cel Nou » care va avea calitatea de concedent. Consiliul Judeţean are în intenţie concesionarea unei alte suprafeţe de teren de 648 de metri pătraţi tot în incinta spitalului vechi unde se va construi un minihotel cu o capacitate de maximum 100 de persoane pentru bolnavi şi aparţinători. Investiţia în construirea centrului de radioterapie şi în dotarea lui cu echipamente medicale de ultimă generaţie este evaluată la peste 7,5 milioane de euro. Evaluarea nu a luat în calcul terenul şi utilităţile. Şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, a declarat că investiţia nu se poate face cu bani de la Guvern sau de la bugetul Consiliului Judeţean ci doar cu bani din mediul privat.

Numărul bolnavilor suceveni aflaţi în evidenţele oncologice depăşeşte cifra de 8.000

El a subliniat că investiţia este extrem de necesară întrucât lipsa echipamentului de radiologie din cadrul Spitalului Judeţean face ca mare parte din pacienţii oncologici care nu se pot deplasa în clinicile universitare să nu beneficieze de tratament optim şi ca atare să nu aibă şansa îmbunătăţirii ratei de supravieţuire, iar pentru ceilalţi perioada de aşteptare este foarte mare. « Înfiinţarea unui centru modern de radioterapie la Spitalul Judeţean Suceava ar constitui o completare la serviciile medicale oncologice de care beneficiază în prezent pacienţii şi ar fi un real factor de creştere a duratei de viaţă a acestora », a spus Nechifor. Centrul de radioterapie ar urma să deservească anual 3-4.000 de bolnavi de cancer din Suceava, Botoşani, Neamţ dar şi Cernăuţi. În judeţul Suceava boala canceroasă se află pe un trend ascendent în 2012 fiind diagnosticate 1.743 de noi cazuri comparativ cu 2007 când au fost diagnosticate 1.236 de noi cazuri. Numărul bolnavilor suceveni aflaţi în evidenţele oncologice depăşeşte cifra de 8.000.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava