Concert pascal
MOPAN Suceava

În perioada 30.06.-02.07.2023, IPJ Suceava desfășoară la nivel județean Acțiunea Blocada. Se acționează cu efective sporite și utilizarea tuturor mijloacelor din dotare pentru creșterea gradului de siguranță în segmentul stradal, descurajarea și sancționarea comportamentelor de tip violent și antisocial, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea consumului de alcool și substanțe interzise.

În primele două zile ale acțiunii (30.06.-01.07.2023), polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au desfășurat activități în sistem integrat împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, polițiști de frontieră si lucratori de poliție locală.

În total, peste 500 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali au organizat și desfășurat 86 de acțiuni punctuale pe raza întregului județ.

În cadrul acțiunilor au fost constatate 27 de infracțiuni.

Au fost constituite 64 de filtre rutiere pe principalele artere de circulație, au fost legitimate 1253 de persoane, au fost verificate 606 vehicule și 74 de locații publice (baruri, piețe, târguri, zone aglomerate, etc.).

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 210 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 75.325 lei, cele mai multe la regimul rutier si pentru acte de tulburare a linistii publice.

Au fost reținute, în vederea suspendării, 21 de permise de conducere și au fost ridicate 24 de certificate de înmatriculare.

Au fost testați 545 de conducători auto pentru consumul de alcool și 27 de conducători auto pentru consumul de substanțe psihoactive.

Astfel de acțiuni, care au ca scop menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, vor continua și în perioada următoare.

Exemple semnificative din cadrul acțiunii Blocada.

Urmăriri în trafic, focuri de armă executate de polițiști pentru prindere umor șoferi fără permis, băuți sau sub influența drogurilor. Persoane reținute în arestul IPJ Suceava

La data de 02.07.2023, orele 00:55, polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Suceava, în timp ce acționau conform planului de acțiune BLOCADA pe DJ 178 A în localitatea Părhăuți, com. Todirești, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism cu numere provizorii de înmatriculare, însă conducătorul auto nu s-a conformat, a încetinit lăsând impresia că va opri după care a demarat în trombă.

Agenții de poliție au pornit cu autospeciala din dotare în urmărirea vehiculului, cu utilizarea semnalelor acustice și luminoase, efectuând totodată somatiile verbale prin sistemul acustic al autospecialei.

Pe parcursul urmăririi pe DJ178 A, pe raza satului Părhăuți, com. Todirești conducătorul auto care nu a oprit la semnal a pierdut controlul volanului, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a acroșat un alt autoturism care circula din direcția opusă. După momentul impactului șoferul care nu a oprit la semnalul regulamentar și un alt pasager din mașina acestuia au încercat sa fugă pedestru de la fața locului.

În aceste condiții, unul dintre agenții de poliție a procedat la urmărirea pedestră a acestora, iar pe parcursul urmăriri după ce a efectuat de mai multe ori somația legală a executat două focuri de avertisment in plan veritical cu armamentul din dotare, reușind să îi oprească și să îi prindă pe cei doi, după care s-a procedat la imobilizarea și incatusarea acestora.

În urma evenimentului în care a fost implicat vehiculul care nu a oprit la semnalul regulamentar rutier au rezultat 6 victime, toate rănite ușor, dintre care 2 adulți din auto urmărit și 4 victime din auto condus din sensul opus, respectiv 2 adulți (soț și soție și 2 minori, cu vârste de 5 și 10 ani).

Conducătorul auto care nu a oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor în persoana unui tânăr de 21 de ani din comuna Dărmănești a fost testat cu aparatele etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat, iar auto pe care îl conducea era neînmatriculat, având montate cu numere aparținând altui vehicul.

Și celalalt conducator auto implicat, un bărbat de 38 de ani din comuna Todirești a fost testat cu apartul etilotest, rezultatul fiind pozitiv și indicând o valoare de 0,37% mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ambii șoferi au fost conduși la unitate medicală pentru prelevarea probelor biologice de sânge.

După continuarea cercetărilor de către polițistii din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier, aceștia au dispus reținerea pentru 24 de ore a șoferului de 21 de ani care nu a oprit la semnalul regulamentar sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Bărbatul a fost introdus în arestul IPJ Suceava.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului, urmând sa fie dispuse și măsuri contravenționale și complementare față de ambii șoferi pentru faptele săvârșite.

De asemenea, în cadrul acțiunii Blocada, în cursul zilei de ieri, 01.07.2023, în jurul orei 16:40, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere și control al traficului rutier în municipiul Suceava, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Suceava-Biroul Rutier, aflându-se pe strada G.A. Ghica, din municipiul Suceava, au depistat și oprit autoturismul ma care circula pe str. G.A. Ghica, condus de către un bărbat de 34 ani, din mun Suceava.

S-a procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.De asemenea, acestuia i s-a solicitat să se supună unui test pentru depistarea prezenței substanțelor psihoactive, rezultatul fiind pozitiv- canabis (THC-5).

Șoferul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou“ Suceava, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea determinării prezenței în organism a substanțelor psihoactive.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (2) din Codul Penal.

La 01.07.2023, în jurul orei 17:28, un echipaj de poliție din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei – Compartimentul Rutier, în timp ce se afla în serviciul de patrulare şi control al traficului rutier, pe strada Argestru din municipiul Vatra Dornei, județul Suceava, acționând în baza planului de acțiune pe linia combaterii conducerii sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, a oprit pentru control autoturismul condus de către un tânăr de 22 ani din comuna Albești, judeţul Botoșani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. Întrucât existau suspiciuni cu privire la comportamentul acestuia, s-a procedat la testarea cu aparatul drugtest Drager, rezultatul testului fiind ,,Pozitiv” pentru substanța „Benzodiazepines”, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii substanțelor psihoactive.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală potrivit art. 336 alin. (2) din Codul penal, iar cercetările sunt efectuate de către Compartimentul Rutier Vatra Dornei.

La data de 01.07.2023, în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava-Biroul Rutier, au procedat la oprirea regulamentară pe str. Alexandru Grigore Ghica din mun. Suceava, a unui autoturism condus de catre un bărbat de 23 de ani domiciliat în comuna Stroiești, județul Suceava.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Etilometru rezultatul fiind 0,00mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior acesta a fost supus testării cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la AMP amfetamină.

Șoferul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava unde i-au fost prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive.

Polițiștii au întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, faptă prev. de art. 336 alin. (1) din Codul penal.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava