Concert pascal
MOPAN Suceava

Ziua Silvicultorului, sărbătoarea tradițională a sectorului silvic, a fost marcată joi, 15 iunie, printr-un eveniment organizat la Zizin, județul Brașov, de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Asociația Administratorilor de Păduri și Direcția Silvică Prahova.

La cea de-a XXXIII-a ediție a Zilei Silvicultorului au participat reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Daniel Nicolăescu, președintele Asociației Administratorilor de Păduri, Adrian Crețu, președintele Societății ”Progresul Silvic”, Gheorghe Gavrilescu, directorii direcțiilor silvice și ai administrațiilor de parcuri naționale și naturale administrate de Romsilva, reprezentanți ai sindicatelor din silvicultură, ai pensionarilor silvici și ai mediului academic.

În cadrul evenimentului a fost organizată ”Ziua Specialistului”, un concept ”Forest România”, precum și o dezbatere privind temele de actualitate din silvicultură.

Directorul general al Romsilva, Daniel Nicolăescu, în alocuțiunea sa, a remarcat coeziunea corpului silvic, precum și nevoia adaptării la provocările momentului pentru sectorul silvic, în special implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență, adaptarea la nevoile pieței și la politicile europene privind pădurile și mediul.

Ziua Silvicultorului este o sărbătoare oficială legiferată prin Statutul Personalului Silvic și este marcată anual, din 1991, în luna iunie, de întreg corpul silvic care activează în sistemul public sau privat, împreună cu sindicatele din silvicultură, organizațiile profesionale și mediul academic.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, 80% din acestea deținând certificarea managementului forestier în standard internațional, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naționale, precum și 12 herghelii de stat.

Asociația Administratorilor de Păduri este organizația profesională a structurilor de administrare sau de asigurare a serviciilor silvice, înființată în anul 2004, care reunește 114 de ocoale silvice de regim, care administrează, în total, 1,4 milioane de hectare fond forestier proprietate privată.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava