MOPAN Suceava

Principala prioritate a Primăriei Adâncata pentru acest an o reprezintă școlile.  Așa cum a declarat primarul Viorel Cucu, din bugetul consolidat al primăriei pentru 2014, cifrat la 3,4 milioane de lei, o sumă de 1,6 milioane de lei a fost alocată pentru învățământ. Banii acoperă cheltuielile de personal dar și investițiile la școala nr.2 din Adâncata și la școala din satul Călugăreni. ”Pentru investițiile în aceste două școli ne trebuie 400.000 de lei. Am alocat în buget  240.000 de lei, 100.000 de lei pentru școala nr.2 din Adâncata și 140.000 de lei pentru școala din Călugăreni. Mare parte din bani provin din sumele de echilibrare pe care le-am primit de la Consiliul Județean în valoare de 350.000 de lei. La aceste școli vrem să introducem încălzirea centralizată, vrem să le izolăm termic și să le reabilităm la exterior și la interior și vrem să le dotăm cu mobilier și cu tot ce mai trebuie pentru buna desfășurare a procesului de învățământ”, a declarat Viorel Cucu. Primarul a subliniat că și celelalte două unități de învățământ din comună, școala nr.1 Adâncata și școala din Fetești, se află în proces de modernizare și consolidare prin  proiecte finanțate de la bugetul de stat prin intermediul Inspectoratul Școlar Județean. ”Avem promisiunea că Ministerul Educației va aloca în luna mai banii necesari finalizării lucrărilor demarate în 2008. La școala nr.1 Adâncata mai este nevoie de 1,4 milioane de lei iar la școala din Fetești de 400.000 de lei”, a explicat primarul. Viorel Cucu a mai spus că pentru acest an se mai are în vedere finalizarea modernizării drumului Adâncata-Fetești proiect finanțat din fonduri europene prin măsura 322 precum și continuarea lucrărilor de introducere a canalizării, lucrări realizate în proporție de 10%.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava