Concert pascal
MOPAN Suceava

Înaltpreasfinția Voastră, scump ierarh, Calinic

Mă numesc Mihaela Lazăr, din Plopeni, oraș Salcea, jud. Suceava. Sunt învățătoare în localitatea natală, mamă a 4 copii minunați, cu care ne-a binecuvântat Bunul Dumnezeu, iar soțul meu este pompier.

Vă mulțumim din toată inima, atât eu, cât și familia mea, pentru tot ajutorul acordat de Înaltpreasfinția Voastră și de credincioșii Eparhiei dumneavoastră! Sufăr de o boală gravă și am găsit și început un tratament de specialitate, la un spital particular, din Instambul-Turcia, iar fără ajutorul dumneavoastră, a fraților creștini, a oamenilor cu suflet mare, nu am fi reușit!

Vă suntem profund recunoscători!

Știu că unitatea, credința, iubirea, nădejdea ne ajută să supraviețuim. Sunteți dovada vie că omenia există, că ne iubim și ne susținem semenii. Și ce poate fi mai plăcut în fața lui Dumnezeu?

Mă iertați, scump ierarh, și vă mai rog să mă purtați în rugăciune! Simt puterea rugăciunii și a iubirii oamenilor, care mă întăresc, îmi dau speranță și putere.

Mulțumesc Bunului Dumnezeu și Măicuței Domnului pentru toate și mă rog să vă răsplătească toate eforturile, să vă binecuvinteze familiile, pe fiecare după a lui trebuință!

„Omul milostiv va fi binecuvântat pentru că dă săracului din pâinea lui.” (Proverbe 22, 9)

„Și să nu dați uitării binefacerea și dărnicia, căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.” (Evrei 13, 16)

Sunt copleșită de emoții, Înaltpreasfinția Voastră, și vă mulțumim pentru tot ajutorul, pentru toată truda, atât Înaltpreasfinției Voastre, cât și preacucernicilor părinți, fraților creștini! Domnul să vă dea sănătate, putere în slujba arhipastorală pe care o desfășurați!

 

4 martie 2023

Cu recunoștință și respect,

Mihaela Lazăr

 

Scrisoare de mulțumire pentru ajutorul acordat, 9.6 out of 10 based on 8 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.6/10 (8 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava