În această zi, la doar șase luni după ce primele focuri din Războiul de Independență al Statelor Unite ale Americii au fost trase în Bătălia de la Lexington, Congresul Continental a autorizat crearea Marinei Continentale, cunoscută acum sub numele de Pușcașii Marini ai Statelor Unite.

Primii soldați din infanteria marină s-au înrolat la Tun Tavern, în Trenton, New Jersey, iar în martie, anul următor, au executat primul atac amfibiu cu prilejul capturării unei insule britanice în Bahamas. De atunci, au executat peste 300 de debarcări amfibii pe țărmuri străine.

Desființați la sfârșitul războiului din 1783, Pușcașii Marini au fost reînființați 15 ani mai târziu. Soldații din infanteria marină au luptat în toate războaiele importante ale Americii și, în majoritatea cazurilor, au fost primele trupe care au intrat în luptă.

La începutul secolului al XIX-lea, pușcașii marini au luptat împotriva piraților berberi din Africa de Nord și au zdrobit forțele inamice la Tripoli, pe teritoriul actual al Libiei. În timpul Războiului Mexican, au obținut o victorie importantă la Castelul Chapultepec, numit mai târziu, într-un cântec al pușcașilor marini, „saloanele lui Montezuma”.

În timpul Războiului Civil American, cea mai cunoscută misiune a pușcașilor marini a fost una mai puțin importantă, arestarea aboliționistului John Brown la Harper’s Ferry. Comandantul lor era un general pe nume Robert E. Lee.

În 1898, 28 de pușcași marini se aflau printre cei 260 de oameni uciși când USS Maine a explodat în Portul Havana, declanșând Războiul Hispano-American. În timpul aceluiași război, pușcașii marini au înființat baza americană în Golful Guantanamo, în Cuba.

În Primul Război Mondial, cea mai cunoscută bătălie a pușcașilor marini a avut loc în 1918, când Brigada a IV-a Marină a atacat linia germană la Belleau Wood. Atât înainte cât și după acel război, președinții americani au folosit pușcașii marini pentru a înăbuși revoluțiile (și pentru a susține interesele comerciale americane) în „războiul bananelor” din America Centrală și de Sud.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pușcașii marini au reprezentat principala forță de atac terestră din Pacific, luptând în bătălii sângeroase ca Guadalcanal, Tarawa, Saipan, Guam și Okinawa. Cel mai greu a fost la Iwo Jima, la începutul anului 1945, când pușcașii marini au înregistrat 6 000 de morți și 17 000 de răniți, ucigând 20 000 de apărători japonezi.

Pușcașii marini au jucat un rol principal în Războiul din Coreea, mai ales în atacul-surpriză amfibiu al generalului MacArthur la Inchon. Ei au fost primele trupe terestre americane care au luptat în Vietnam și care au intrat în luptă în Războiul din Golf, în Afghanistan și în războiul împotriva Irakului.

Astăzi, uniforma albastră de gală a pușcașilor marini încă mai include un guler tare, care a evoluat din cel de piele al uniformei originale din secolul al XVIII-lea. De la această trăsătură distinctivă, dar incomodă, vine porecla pușcașilor marini, „guler de piele”.

Pușcașilor marini le place să creadă că „Semper Fi”, versiunea pe scurt a motto-ului lor „Semper Fidelis” (mereu credincioși), este cel mai faimos slogan al lor, însă probabil mai bine cunoscut este un cuvânt pe care l-au născocit în al Doilea Război Mondial, SNAFU, acronim pentru a indica haosul și confuzia. Înseamnă „Situation Normal, All Fucked Up” („Situație normală, totul se duce dracu’”).

Tot la 10 noiembrie:

1483: Se naște Martin Luther în Eisleben, Saxonia.

1697: Se naște pictorul și caricaturistul englez William Hogarth.

1759: Se naște la Marbach poetul și dramaturgul german Friedrich Schiller.

Geo Alupoae, critic de teatru.