Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul din Adâncata, Viorel Cucu, a declarat că până la finalul acestui an vor fi finalizate două investiții importante din această comune, respectiv modernizarea sediului primăriei și construcția unei săli de sport noi. Viorel Cucu a amintit că lucrările de modernizare a sediului primăriei au început în luna mai a acestui an. Lucrările sunt realizate printr-un proiect finanțat prin Programul Operațional Regional, în valoare de 500.000 de euro, din care 300.000 de euro sunt din fonduri europene iar 200.000 de euro reprezintă contribuția de la bugetul local al primăriei. Viorel Cucu a explicat că proiect în proiectul pentru modernizarea și eficientizarea energetică a primăriei s-a avut în vedere anveloparea clădirii, montarea de panouri fotovoltaice, a unui cazan pentru încălzirea apei calde, schimbarea centralei cu una nouă pe peleți.

El a arătat că este extrem de important faptul că tot prin acest proiect s-a rezolvat o altă problemă importantă, cea a instalației electrice și a rețelei de cabluri din clădire. „În momentul de față avem centrala termică, trebuie montate câteva panouri fotovoltaice și câteva balustrade pe scări. De asemene se mai lucrează la montarea camerelor de supraveghere și la accesul spre casierie”, a arătat Viorel Cucu, care a precizat că proiectul va fi terminat până la sfârșitul acestui an.

Viorel Cucu a spus că pentru sala de sport a avut mai multe discuții cu firma care realizează lucrările pentru ca acestea să fie terminate până la finalul acestei luni. Primarul din Adâncata a arătat că încă mai trebuie făcute o serie de lucrări pentru a închide complet construcția, după ca se va lucra la terenul de sport și vor fi aduse echipamentele, precum și mobilierul.

El a amintit că noua sală de sport se construiește la Școala cu clasele 5-8 ”Ioan Băncescu”. Investiția se ridică la 1,2 milioane de euro și se realizează cu fonduri europene atrase prin Programul Operațional Regional în baza unui proiect promovat la Agenția de Dezvoltare Regională Nord Est de la Piatra Neamț prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. După finalizarea lucrărilor, copiii vor avea la dispoziție o sală modernă cu vestiare și dușuri și vor putea practica handbalul, minifotbalul și baschetul. Primarul din Adâncata a subliniat faptul că această investiție trebuie terminată în mod obligatoriu până la finalul acestui an.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava