Concert pascal
MOPAN Suceava

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a inaugurat vineri, 22 septembrie, la ora 12.00, sediul Liceului Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, primul liceu al unei universități din România, situat pe str. Codrescu, nr. 6. La eveniment au participat prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul UAIC, Costel ALEXE, Președintele Consiliului Judeţean Iaşi, Mihai CHIRICA, Primarul Municipiului Iaşi, Alexandru MURARU, deputat, prof. Luciana ANTOCI, Inspector Școlar General, prorectori, decani, cadre didactice, elevi și părinți. 

Prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul UAIC, a declarat: „Este o zi importantă pentru Universitatea noastră, este o zi în care împlinim un proiect unic până în acest moment. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași este prima și singura universitate din România care are toate treptele de învățământ, atât preuniversitar cât și universitar. Înființarea liceului este o întregire a comunității noastre academice, prin care dezvoltăm spiritul academic pe care Universitatea îl cultivă și îl promovează de multă vreme. Ne bucură că am trecut de la momentul în care școala UAIC era cu taxă la momentul prezent în care toate formele de învățământ ale Universității sunt finanțate de la bugetul de stat. Începem cu 2 clase de liceu și sperăm să ajungem la 4 clase pentru fiecare formă de învățământ în cel mai scurt timp posibil. Sunt convins că elevii care studiază aici vor deveni și studenți la cele 15 facultăți ale Universității noastre. Le urez tuturor elevilor un an școlar plin de realizări și le mulțumesc părinților pentru încrederea acordată prin înscrierea copiilor la Liceul UAIC.”

Inaugurarea a început cu o rugăciune de binecuvântare, rostită de prof. univ. dr. pr. Ion VICOVAN, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă. 

Au mai luat cuvântul Costel ALEXE, Președintele Consiliului Judeţean Iaşi, Mihai CHIRICA, Primarul Municipiului Iaşi, Alexandru MURARU, deputat și prof. Luciana ANTOCI, Inspector Școlar General. 

Festivitatea de inaugurare a sediului Liceului Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a fost transmisă în direct online și poate fi urmărită aici: https://www.youtube.com/watch?v=4LYk3WsvlxA

Liceul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași se află în rețeaua școlilor de stat, cu finanțare de la buget și este prima unitate de învățământ din România aflată sub egida unei universități, autorizată de Ministerul Educației să școlarizeze pentru toate nivelurile de învățământ preuniversitar (preșcolar, primar, gimnazial, liceal).

În anul școlar 2023-2024, la Liceul UAIC studiază 363 de elevi și preșcolari: 51 de elevi la nivel liceal, 80 de elevi la nivel gimnazial, 162 de elevi la nivel primar și 70 de preșcolari.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava