Concert pascal
MOPAN Suceava

Cabral (45 de ani) s-a simțit atât de bine ca invitat în podcastul realizat de Ovidiu Ioanițoaia, Prietenii lui Ovidiu, de la Gazeta Sporturilor, încât și-a deschis sufletul.

Prezentatorul emisiunii “Săriți de pe Fix” de la PRO TV, a răspuns astfel unor întrebări nu tocmai ușoare, legate de rasism și culoarea pielii, despre tatăl său care i-a făcut o singură dată baie când era mic, amintiri dureroase, relația cu părinții, greutățile din copilărie și drumul spre televiziune, potrivit click.ro.

Ovidiu Ioanițoaia a avut un invitat pe măsură, așa că i-a pus din prima întrebări nu tocmai ușoare. „Ești mai bronzat decât noi. Cum ți-a fost în copilărie? Ai avut probleme de rasism?”, l-a întrebat celebrul jurnalist pe Cabral.

„În perioada respectivă nu exista niciun fel de educație în direcția asta. Așa că nu mă pot supăra. Nu am reținut nici ranchiună, nici supărare. Dar, da, am suportat multe răutăți. La un moment dat, cineva de la școală i-a spus mamei să mute maimuța de acolo. Așa îmi spuneau: Congo, Maimuță. Am prieteni mulatri care au fost afectați și nu au știut cum să se apere. Eu am depășit momentele acelea. Dacă lași lucrurile să te afecteze și după aceea e eșecul tău”, a răspuns Cabral, conform sursei citate.

Sursa foto: Facebook

Citește articolul complet pe: https://click.ro/vedete/vedete-romanesti/cabral-batjocorit-in-copilarie-vedeta-pro-tv-2301965.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava