Concert pascal
MOPAN Suceava

Prin bunăvoința conducerii Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, festivalul Serile Filmului Românesc TIMPUL a fost lansat în capitala țării, alături de actori, parteneri și reprezentanți ai presei centrale.

Conferința de presă a avut loc miercuri, 29 aprilie, în spațiul Naționalului din București. Evenimentul a avut ca scop principal promovarea și transmiterea mesajului festivalului către întreaga țară, dar și reunirea unor colegi de platou, actori români, care vor fi și invitați în cadrul festivalului, între 6 și 10 mai.

Reîntâlnirile emoționante dintre George Mihăiță, Vladimir Găitan și Ileana Popovici sau Adrian Păduraru și Teodora Mareș au promis deja clipe și mai emoționante la Iași, când vor fi zilele filmelor în care au jucat și se vor întâlni cu publicul ieșean. Invitații au discutat faptul că SFR Timpul este un festival care adună în același loc, pentru aceeași idee, valorile filmului românesc.

Valorile cinematografiei românești, despre SFR Timpul și Iașul Cultural, într-o lansare specială la București

Ion Caramitru (Directorul TNB): Sunt foarte onorat, în măsura în care, ca persoană, sunt în grupul organic al acestui eveniment, dar ca funcție sunt director al Teatrului Național și mă bucur că am putut pune la dispoziție acestui festival de care sunt legat sufletește, spațiul Teatrului Național din București pentru lansarea festivalului. În plus, aș putea să adaug că, fiind foarte legat de Iași, și ca cetățean de onoare, dar și ca susținător al proiectului Iași Capitală Culturală Europeană 2021, cred că acest eveniment se înscrie firesc în, de ce să nu spunem, galopul de sănătate al acestui minunat oraș pentru a cuceri această calitate de Capitală Culturală Europeană. Iașul este un centru cultural de tradiție, un oraș care oferă țării noastre un patrimoniu cultural de excepție, tradiții universitare solide, leagănul literaturii și muzicii românești, are extrem de multe calități care-l recomandă pentru acest titlu. Tot de acolo vin foarte mulți oameni care s-au materializat în personalități ale teatrului și filmului românesc, de aceea, acest festival completează gama de evenimente pe care Iașul și le permite, pornind de la resursele umane proprii. Festivalul Serile Filmului Românesc TIMPUL vine să reconstituie capitalul valoric al filmului românesc de-a lungul timpului, dar și ambițiile contemporane ale filmului nostru, care a deschis nenumărate uși ale consacrării în Europa cel puțin și nu numai. Mă pregătesc să ajung și eu la Iași cu ocazia Galei de închidere, dedicată aniversării de 30 de ani a filmului „Declarație de dragoste”.

George Mihăiță: Principalul atu al Iașului pentru a deveni Capitală Culturală Europeană este populația. Eu, dacă ar fi să dedic la rândul meu acest festival, l-aș dedica publicului ieșean.

Tania Popa: Îmi plac aceste acțiuni, făcute din dragoste pentru actori și regizori și mă bucur că fac parte din actorii care fac și film.

Vladimir Găitan: Eu voi participa la a II-a ediție, cred foarte mult în ceea ce faceți și știu că nu este ușor, sunt eforturi pe care le faci cu un preț. Apoi, când vezi implicare, nu poți refuza o invitație. Data trecută am fost la festival cu regretatul Sergiu Nicolaescu, pe care aș vrea să avem grijă să-l pomenim acolo unde a ținut el să ajungă neapărat, adică la Iași.

Teodora Mareș: După 31 de ani de la filmarea „Declarației de dragoste”, nu-mi imaginam că vom vorbi despre asta. Eram tânără și nu prea știam cu ce se mănâncă meseria asta. Credeam că nu o să mai fac film niciodată. „Declarație de dragoste” este un film iubit de public și există și astăzi.

Ileana Popovici: Filmul „Reconstituirea” a fost deschiderea noastră și trebuie să îi mulțumim și astăzi domnului Pintilie.

Irina Margareta Nistor (consultantul cinematografic al festivalului): Abia aștept să ajung la Iași, pentru că țin foarte mult la ceea ce se va întâmpla. Va fi, prcatic, o reconstituire a premierei de la București, care și așa a fost destul de întârziată față de reconstituirea inițială. Vor sta față în față cu publicul ieșean și credeți-mă, publicul de acolo știe să pună întrebări. Vor fi și filme foarte noi, iar eu sper că asta va duce la apariția unui cinematograf, așa cum s-ar cuveni, la Iași. Eu cred că până la urmă o să se întâmple.

 Universitatea „Petre Andrei” din Iași, partener special al festivalului

Prezent și activ în mediul studențesc de foarte mulți ani, prof. univ. dr. Doru Tompea, Rectorul Universității „Petre Andrei” din Iași, este alături de acest festival încă de la prima ediție.

Doru Tompea (Rectorul UPA Iași): Era necesar ca și în România filmele să fie promovate și prețuite, mai ales de noua generație. Îl felicit pe domnul director Caramitru pentru deschiderea pe care o are spre Iași. Mă bucur că mișcarea studenților promovează filmul românesc în spațiul cultural.

Daniel Șandru (directorul revistei TIMPUL): Este îmbucurător faptul că acest festival duce Iașul spre titlul de Capitală Culturală a Culturii.

Adrian Păduraru (ambasadorul cultural al festivalului): Mă bucur pentru că se face o reverență în fața valorilor cinematografiei românești. Festivalurile de acest gen au sens tocmai pentru ca valorile filmului românesc să nu fie uitate.

Andrei Giurgia (directorul festivalului): Pentru noi este o onoare să ne aflăm la Teatrul Național din București, unde pentru prima dată în istoria acestui festival, îl prezentăm și lansăm. Facem acest lucru din dragoste și admirație față de filmul românesc și ne dorim ca toată țara să știe de unicitatea acestui festival de film, dedicat în întregime producțiilor cinematografice românești. 

 Despre SFR Timpul, ediția a VI-a

Filmele românești prind viață la Iași. Timp de cinci zile, în perioada 6-10 mai 2015, Asociația Studenților Jurnaliști (ASJ) și Asociația Revistei Timpul (ART) organizează cea de-a VI-a ediție a festivalului Serile Filmului Românesc TIMPUL. Păstrând ideea de anul trecut, evenimentul de anul acesta îi este dedicat actorului George Mihăiță. Proiecțiile vor avea loc la Casa de Cultură a Studenților și în aer liber, în grădina publică Palas.

Teatrul „Luceafărul” este gazda Serii de Gală a SFR TIMPUL

Seara de Gală va conține momente unice, dedicate actorului George Mihăiță, căruia ii va fi oferit un premiu pentru întreaga activitate de pe scena filmului românesc. Alături de actor vor fi prezenți Irina Margareta Nistor (consultant cinematografic al festivalului), actorul Vladimir Găitan și actrița Ileana Popovici.

A VI-a ediție, cu implicarea tinerilor și „reconstituiri” importante

Pentru prima dată, festivalul are o temă: reconstituirea. Majoritatea filmelor de anul acesta pornesc de la anumite fapte reale, situații întâmplate sau care recompun anumite momente. Filmul-vedetă este Reconstituirea în regia lui Lucian Pintilie, unde rolul principal îi aparține lui George Mihăiță.

Criticul de film Irina Margareta Nistor este consultantul cinematografic al festivalului și va fi prezentă, alături de invitați, la întâlnirile cu iubitorii de film românesc din Iași. „SerileFilmuluiRomânesc TIMPUL, ediția a VI-a, debutează pe 6 mai, cu o peliculă-far a anilor ’60, Reconstituirea, al cărei protagonist de 66 de ani, are în continuare sufletul adolescenților, pe care îi cucerește și călăuzește de atâta vreme, cu un farmec incontestabil: George Mihăiță, românul și europeanul. O întâlnire ce cu siguranță va rămâne de neuitat, întipărită în memoria afectivă a publicului ieșean, cinefil, de toate generațiile”, susține Irina Margareta Nistor.

Adrian Păduraru este ambasadorul cultural al ediției de anul acesta. Personalitate cinematografică, actorul ieșean va reprezenta imaginea festivalului în mediile culturale din țară.

Institutul Cultural Român este partener al festivalului, iar pe 6 mai, în cadrul Galei de deschidere a SFR TIMPUL, actorul George Mihăiță va primi din partea instituției un premiu pentru întreaga activitate.

Utile media

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava