Concert pascal
MOPAN Suceava

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage atenţia că angajaţii din educaţie au printre cele mai mici salarii din sistemul bugetar, în ciuda majorărilor anunţate în acest an. FSLI dă, într-un comunicat, exemple de profesori plătiți mult mai prost decît secretarele sau șoferii din Primării, care beneficiază de salarii stabilite discreționar.
”Avem profesori care sunt plătiţi cu mult mai puţini bani decât secretarele sau şoferii din primării, care beneficiază de salarii stabilite discreţionar. Este de-a dreptul revoltător, însă cum au reuşit aleşii să ajungă la salarii de zece ori mai mari decât ale profesorilor care au ani întregi de experienţă la catedră” se arată în comunicat. Potrivit FSLI, de la 1 ianuarie 2018 un profesor debutant, care avea în luna decembrie a anului trecut un venit net de 1.440 de lei, va primi o majorare salarială de doar 55 de lei. Este suma reală pe care o primeşte un cadru didactic, după creşterea salariului brut cu 25%. În realitate, majorarea salariului net este de doar 3,8%, după ce vor fi plătite contribuţiile către stat. Un profesor, cu peste 40 de ani de muncă, va avea de la 1 ianuarie 2018, salariul net de 2.887 lei, ceea ce înseamnă o creştere a acestuia cu 117 lei, respectiv, o creştere reală de 4,2%. ”Prin Legea cadru nr. 153/2017, prin care a fost stabilit raportul de 1/12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat, personalul didactic de predare este poziţionat între 1,64 şi 2,76 (coeficienţi de salarizare), ceea ce înseamnă că personalul didactic de predare este situat în treimea inferioară a grilei de salarizare”, se mai arată în comunicat. Liderul FSLI, Simion Hâncescu susține că legea salarizării unitare a fost elaborată „fară să existe negocieri serioase, confederațiile sindicale nu au primit acest proiect și nu au avut posibilitatea de a analiza proiectul în ansamblu”. „În timp ce angajații din educație vor primi acum, la început de an, sume infime, pentru aleși s-au făcut reguli speciale care s-au aplicat chiar de la data de 1 iulie 2017, când a intrat în vigoare acest act normativ. În cazul acestora se acorda indemnizații calculate prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare cu salariul minim brut pe economie, care este începând cu data de 1 ianuarie 2018, de 1.900 lei”, arată FSLI. Iată cîteva exemple de indemnizații ale aleșilor locali, valoarea brută, de la 1 ianuarie 2018:
– Viceprimar de comună sub 3.000 locuitori – 5.700 de lei (coeficient – 3);
– Viceprimar de municipiu reședință de județ – 15.200 de lei (coeficient – 8);
– Primarul Capitalei – 19.000 de lei (coeficient – 10).
FSLI arată că pentru angajații din primării și consilii locale sau județene nu există coeficienți de ierarhizare, salariile acestora depinzând de bunăvoința șefului instituției și de venitul pe care îl primește acesta. Așa s-a ajuns la situația în care sunt Primării în care șoferii sau secretarele au salarii mai mari decât un profesor cu 25 de ani vechime. „Dacă în alte țări, cu economie dezvoltată și cu democrație avansată, salariile din administrația publică sunt mai mici decât cele din învățământ, în România salariul mediu net din administrație este de aproximativ 3.850 de lei, în timp ce în educație acesta este de aproximativ 2.350 de lei”, se mai arată în comunicatul FSLI.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava