MOPAN Suceava

Sir Tom Jones are o nouă iubită, potrivit contactmusic.com.

Cântăreţul în vârstă de 76 de ani şi-a pierdut soţia, alături de care a trăit 59 de ani, pe Lady Melinda Rose Woodward, anul trecut, după ce aceasta a dus „o scurtă, dar crâncenă bătălie cu cancerul”. Starul a mărturisit atunci că a trecut prin momente foarte grele după moartea soţiei sale. Cu toate acestea, Tom, în vârstă de 75 de ani, a găsit confort în muzica sa, mai ales că Linda l-a rugat să-şi continue cariera orice s-ar întâmpla.

La aproximativ un an de la decesul soţiei sale, muzicianul a început să iasă din nou la întâlniri. Potrivit presei de peste ocean, Sir Tom Jones are o relaţie cu Priscilla Presley – fosta parteneră de viaţă a regretatului Elvis Presley – cei doi fiind văzuţi foarte des împreună în ultima perioadă.

O sursă apropiată starului a declarat pentru ziarul The Sun: „Tom a avut un an foarte greu după moartea Lindei, dar în ultima vreme s-a bucurat de compania Priscillei. Au tot fost văzuţi ieşind împreună şi, deşi relaţia lor este la început, iau lucrurile aşa cum sunt.”

Într-un interviu anterior, Tom Jones a mărturisit că este „prieten” cu Priscilla de „foarte multă vreme”. „Suntem prieteni de mult timp. Este o doamnă minunată. Ne bucurăm de întâlnirile noastre.”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava