Concert pascal
MOPAN Suceava

La data de 20 mai ora 14.04, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier, în timp ce se aflau în serviciul de îndrumare, supraveghere și control al traficului rutier, cu autospeciala de poliție, pe strada Alexandru cel Bun din localitatea Tişăuţi, comuna Ipoteşti, au oprit pentru control, un autoturism se deplasa haotic pe drumul public, dinspre comuna Ipoteşti către centrul localităţii Tişăuţi. Imediat după oprire, poliţiştii și-au declinat calitatea, după care au solicitat conducătorului auto să prezinte documentele personale și ale autoturismului. Acesta a înmânat permisul de conducere și certificatul de înmatriculare al autoturismului, stabilindu-se că șoferul este un bărbat de 40 ani domiciliat în satul Ipoteşti. S-a procedat la testarea sa cu aparatul etilometru rezultând o concentrație de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.  Având în vedere rezultatul testării aerului expirat, conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde i s-a prelevatmostre de sânge necesare pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ”conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”  prev. şi ped. de art. 336 alin. (1) din Codul Penal.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava