Concert pascal
MOPAN Suceava

În campania pentru alegerile europarlamentare din data de 25 mai PDL va beneficia de expertiza specialiştilor Uniunii Creştin Democrate (CDU) din Germania printre care se vor afla și persoane care au făcut parte din echipa de campanie a cancelarului Angela Merkel. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele regional al PDL, deputatul Ioan Bălan, care s-a aflat în delegația PDL alături de secretarul general al partidului, senatorul Gheorghe Flutur, de președintele Vasile Blaga și de alți lideri democrat liberali cu prilejul vizitei efectuate recent în Germania la invitația CDU. ”Am purtat discuții extrem de interesante cu cancelarul Angela Merkel și cu lideri ai CDU și în mod special cu secretarul general Peter Tauber. Am avut de învățat multe lucruri dar cel mai important este faptul că cei din CDU sunt foarte interesați de PDL. Acest interes va fi pus în practică prin participarea unei echipe de specialiști în staff-ul de campanie al PDL pentru alegerile europarlamentare, specialiști printre care se vor afla probabil și persoane care au făcut parte din echipa de campanie a cancelarului Merkel. Este un lucru extraordinar pentru PDL. Invitația a fost făcută de secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, iar cei din conducerea CDU s-au arătat extrem de binevoitori”, a declarat Bălan.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava