Concert pascal
MOPAN Suceava

Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou Suceava revine într-o primă etapă la 70% din activitatea anterioară pandemiei. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, în urma ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava care, la solicitarea sa, a analizat posibilitatea revenirii activităților medicale anterioare pandemiei la Spitalul Județean Suceava. ”S-a convenit ca la toate nivelurile până la etajul V, se vor organiza secții non-COVID. Se va putea reveni astfel la circa 70% din activitatea Spitalului Județean Suceava și, foarte important, se va putea relua activitatea medicală în secții cu specializări medicale unice în județ. Aici vor funcționa secții cum ar fi neurochirurgie, chirurgie, urologie, obstetrica si ginecologie, ortopedie etc”,a  spus Flutur.

Pavilioanele de la Spitalul Vechi se mențin spații COVID, mai puțin Secția de oncologie, care va fi non-COVID

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a mai stabilit că etajul VI, va fi zonă tampon, unde vor fi pacienții internați care sunt testați și care apoi, funcție de rezultatul testului, vor fi internați pe secțiile COVID sau non- COVID. ”La etajul VII va fi terapie intensivă COVID și secții pentru intervenții chirurgicale pentru pacienți COVID. Va fi asigurată separarea circuitelor funcționale COVID și non-COVID. Funcție de evoluția bolii în județ va fi posibilă, ulterior, amenajare etajelor superioare ca zone COVID odată cu amenajarea etajului VI ca zonă non COVID. Pavilioanele de la Spitalul Vechi se mențin spații COVID, mai puțin Secția de oncologie, care va fi non-COVID. La Spitalul Vechi este demarată procedura pentru înființarea unui ATI lângă Secția Infecțioase”, a spus Flutur., care a precizat că mâine  se  va realiza procedura de avizare epidemiologică pentru aceste soluții.

”Având în vedere evoluția la acest moment a situației epidemiologice în județ, acestea sunt soluțiile identificate pentru revenirea, în etape, a activității Spitalului Județean Suceava la activitățile normale, de dinainte de pandemie. Nu a fost cazul să fie luate în calcul alte soluții cum ar fi zonele de izolare pentru pacienții asimptomatici, sau alte unități medicale din județ, și salut acest lucru”, a spus Flutur. Soluțiile au fost luate în urma a două ședințe ale CJSU precum și e unei ședințe tehnice la care a participat și coordonatorul pentru gestionarea COVID al Regiunii Nord-Est, dr. Lucian Indrei, împreună cu conducerea Spitalului Județean Suceava și reprezentanți DSP Suceava. ”Ieri și astăzi având în vedere argumentele privind numărul scăzut de cazuri COVID și trendul îmbucurător al evoluției situației epidemiologice în județ, s-a concluzionat că există premisele de a se organiza trecerea la activitățile medicale anterioare pandemiei, la Spitalul Nou”, a concluzionat Gheorghe Flutur.

Spitalul Județean Suceava revine la 70% din activitatea anterioară pandemiei. Flutur: ”Am identificat soluțiile pentru revenirea, în etape, a spitalului la activitățile normale”, 5.5 out of 10 based on 4 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.5/10 (4 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava