Concert pascal
MOPAN Suceava

În ultimele trei săptămâni stadionul Areni s-a aflat într-un amplu proces de cosmetizare, pentru a putea găzdui în condiţii civilizate cea de-a XVIII-a ediţie a turneului internaţional de fotbal juvenil „4 Regiuni pentru Europa”.
„A fost modernizat în totalitate vestiarul gazdelor, schimbându-se inclusiv mobilierul şi mocheta. De asemenea, au fost modernizate băile, înlocuindu-se în totalitate obiectele sanitare. Au fost văruite şi renovate sala de forţă, birourile, holurile, vestiarul oaspeţilor, precum şi tunelul de acces spre suprafaţa de joc. Nu în ultimul rând, au fost vopsite şi reparate tribunele şi porţile de la intrare în stadion. Toate lucrările au fost finanţate de Primăria Suceava, fiind executate de angajaţii de la serviciul domeniului public”, a declarat Neculai Grosu, administratorul stadionului Areni.
Turneul „4 Regiuni pentru Europa” se va desfăşura la Suceava în intervalul 5-8 august, fiind o competiţie în care se întrec în fiecare an juniori cu vârsta de 16 ani, provenind din cele patru regiuni înfrăţite, judeţul Suceava, regiunea Cernăuţi, din Ucraina, Schwaben, din Germania, şi Mayenne, din Franţa.
O singură dată, în 2011, a reușit selecţionata Sucevei să triumfe la Turneul celor 4 regiuni, în acel an competiţia fiind găzduită tot de stadionul Areni.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava