Concert pascal
MOPAN Suceava

Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a anunțat astăzi că ediția de anul acesta a Suceava Air Show va avea loc în data de 26 august, într-o zi de sâmbătă, pentru a se asigura o mai bună vizibilitate a evenimentului. Gheorghe Flutur a precizat că pentru organizarea spectacolului aviatic de pe Aeroportul Ștefan cel Mare Suceava, Consiliul Județean Suceava urmează să aprobe în ședința de vineri alocarea sumei de 250.000 de lei. Suma va fi folosită pentru plata serviciilor de acrobație aeriană cu planoare și avioane, zboruri de agrement și de prezentare cu aeronave ultaușoare, precum și pentru un spectacol pirotehnic. „Vom organiza și în acest an mitingul aviatic Suceava Air Show, eveniment de promovare a Aeroportului Ștefan cel Mare, poarta de intrare în Bucovina, și implicit de promovarea a județului Suceava. Ne propunem să organizăm acest spectacol aviatic la finalul lunii august, pe data de 26, astfel încât sa beneficieze de o vizibilitate sporita, fiind inclus în calendarul evenimentelor organizate în cadrul Programului Luna diasporei”, a declarat Gheorghe Flutur. Inițial, mitingul aviatic de la Suceava era programat să aibă loc în data de 2 septembrie 2017.
Gheorghe Flutur a precizat că cea de-a șase ediție a Suceava Air Show își propune un program interesant și atractiv, cu evoluții aeriene spectaculoase. Spectacolul aviatic de pe data de 26 august ar urma să aibă loc între orele 15:00 și 20:30, în acest interval orar nefiind zboruri regulate sau curse charter.

Suceava Air Show va avea loc anul acesta în data de 26 august, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava