Concert pascal
MOPAN Suceava

Aeroporturile din Suceava şi Cernăuţi vor colabora pentru dezvoltarea activităţii acestora. Anunţul a fost făcut vineri de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, şi primarul din Cernăuţi, Alexei Kaspruk. Cei doi au susţinut o conferinţă de presă comună în care au prezentat un plan comun în vederea colaborării dintre cele două regiuni pentru a asigura pasageri pentru viitoarele curse internaţionale de pe cele două aeroporturi. Cătălin Nechifor a declarat că cele două aeroporturi nu trebuie să fie concurente, şi mai mult acestea trebuie să acţioneze ca şi parteneri. „Trăim aici într-o regiune cu un istoric important în spate, într-un context geopolitic mai puţin simplu, şi cred că de asta e nevoie să acţionăm împreună ca parteneri, şi vreau să salut poziţia domnului primar din Cernăuţi în acest sens. Iar ceea ce avem în vedere este ca Suceava şi Cernăuţi să nu devină două aeroporturi concurenţiale din prima”, a spus Cătălin Nechifor. El a arătat că distanţa dintre cele două aeroporturi este cea mai mică în plan regional, de sub 100 de kilometri, iar parteneriatul poate fi dezvoltat având în vedere şi acordul de mic trafic la frontieră care este semnat de Guvernele celor două ţări, dar şi viitoarea decizie a Comisiei Europene cu privire la libera circulaţie pentru cetăţenii din Ucraina, prin eliminarea vizelor pentru spaţiul european. „Planul este unul foarte simplu, şi a fost discutat şi cu cei doi directori de aeroport, şi presupune asigurarea de pasageri, pentru Suceava din Ucraina, şi pentru Cernăuţi, din România, într-un regim de zboruri complementare. Pentru aceasta vom asigura un lucru esenţial, şi anume accesibilitatea, prin crearea unui tip de culoar rapid de trecere a frontierei cu autocare, care să facă transferul de la Suceava la Cernăuţi şi invers, către aeroporturi”, a explicat şeful administraţiei judeţene. El a spus că cele două aeroporturi nu vor putea să asigure curse zilnice către diverse destinaţii externe, cum ar fi Londra sau Barcelona, însă în situaţia în care de la Suceava şi Cernăuţi vor exista zboruri bisăptămânale este foarte importante ca acestea să nu fie în aceleaşi zile.

La rândul său primarul din Cernăuţi, Alexei Kaspruk, a spus că ambele aeroporturi au fost modernizate recent, fiind necesar un parteneriat pentru a le putea dezvolta. „Aeroportul din Suceava şi-a finalizat lucrările, la fel şi la noi. Şi ne-am gândit să ne unim forţele pentru a întări colaborarea noastră şi pentru a crea noi facilităţi pentru dezvoltarea celor două aeroporturi”, a precizat primarul din Cernăuţi. El a mai adăugat că aeroportul din Cernăuţi se află în negocieri pentru operarea de zboruri către Turcia şi Polonia, dar şi către Italia, Spania şi Portugalia.

Suceava şi Cernăuţi vor colabora pentru dezvoltarea aeroporturilor, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava