Concert pascal
MOPAN Suceava

Cel mai amplu eveniment organizat de PMP de la înfiinţare până în prezent are loc astăzi la Parlament. Peste 1.300 de consilieri locali, din toata ţara, sunt asteptaţi, începând cu ora 12.00, la sala Alexandru Ioan Cuza, pentru a participa la Liga Aleşilor Locali (LAL).

Candidatul la funcţia de preşedinte al Ligii este consilierul judeţean şi preşedintele PMP Suceava, Marian Andronache, om politic cu experienţă de peste 20 de ani în administraţia publică locală. Acesta a fost în perioada 2016 – 2020 viceprimar al Municipiului Suceava.

Titlul moţiunii este “Administraţia, mai aproape de cetăţean” şi propune o strategie coerentă de dezvoltare a comunităţilor locale şi de susţinere a românilor în contextul crizelor multiple suprapuse: economică, energetică, socială, demografică şi de leadership politic.

PMP consideră că este nevoie de o schimbare radicală de raportare la administraţiile publice locale prin descentralizarea proceselor decizionale şi a resurselor, dar şi prin încurajarea cetăţenilor să se implice în mecanismele administrative – decizionale de la nivel local. Liga Aleşilor Locali de astăzi este primul pas în acest sens.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava