Concert pascal
MOPAN Suceava

Vacanța de vară a adus, pe parcursul săptămânii trecute, pentru 145 de tineri, bucuria participării la cea de-a VII-a ediție a taberei de vară din Protopopiatul Rădăuți, sub egida Întâlnirii Tinerilor Ortodocși de la Putna, în perioada 4-6 iulie 2023.

Desfășurată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, cu sprijinul Pr. Protopop Maloș Ionel – Constantin, al Părintelui Stareț Melchisedec Velnic, Exarh al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și al  Părintelui Stareț Nectarie Clinci, Exarh de zonă, tabăra din acest an a avut tema Suflarea toată să laude pe Domnul, anul 2023 fiind declarat, în Patriarhia Română, Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice  și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești.

Despre programul zilelelor de tabără, PC Părinte Adrian Platon, paroh al Parohiei Sfântul Procopie din Milișăuți, ne-a relatat următoarele:

Activitățile desfășurate în aceste zile însorite de tabără au urmărit atât conștientizarea tinerilor de bucuria trăirii tinereții ca dar a lui Dumnezeu, cât și evidențierea importanței îngrijirii persoanelor vârstnice în viața noastră, dar și învățarea omofonă a cântărilor Sfintei Liturghii.

În prima zi, după slujba de Te Deum săvârșită cu prilejul deschiderii oficiale a taberei, PC Părinte Arhidiacon Ionuț Isopescu, Consilier eparhial la Sectorul Educațional-Teologic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a transmis Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, adresat tinerior și organizatorilor, participanți la eveniment. Ulterior, doamna profesor Daniela Ceredeev, inspector pentru disciplina Religie în cadrul I.S.J. Suceava, a prezentat copiilor principiile Programului Vizidom printr-o serie de activități interactive desfășurate la Școala Gimnazială Ștefan cel Mare Putna. Tinerii prezenți au învățat să acorde atenție bunicilor din viața lor, să îi încurajeze, să se roage pentru sănătatea acestora și să le arate că nu sunt singuri. Ceea ce au adunat în tolba cunoașterii îi face încrezători și dornici de a deveni împreună-lucrători cu Dumnezeu (I Corinteni 3, 9).

Au urmat atelierele de învățare unde, sub îndrumarea celor 27 de preoți și profesori de religie, elevii au putut repeta cântările Sfintei Liturghii, având ca reper broșura Sfânta Liturghie –  părtășie de cânt, editată de Protopopiatul Rădăuți prin grija părintelui protopop Ionel Maloș care a contribuit, an de an, la buna desfășurare a taberei.

La biserica parohială din Putna, domnul profesor Cristi-Gabriel Hurjui, Consilier eparhial la Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a susținut o cateheză despre cântarea omofonă, dar și despre sfinții zilei, Sfântul Ierarh Andrei Criteanul și Sfântul Andrei Rubliov, evidențiind semnificațiile simbolice și ermineutice, regăsite în icoana Sfintei Treimi, pictată de către Sfântul Andrei Rubliov.

Cea de-a doua zi a Taberei ITO Putna 2023, a debutat cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită special pentru tinerii prezenți la această activitate misionar-catehetică. Din paraclisul Mănăstirii Putna, asemenea cântărilor îngerești, glasurile copiilor care au dat răspunsuri la strană s-au ridicat spre cer, dând slavă lui Dumnezeu. Cuvintele de învățătură rostite de către consilierii eparhiali, Pr. Constantin Oprea și prof. Cristi-Gabriel Hurjui,  s-au așezat cuminți în sufletele primenite deschise spre Hristos.

Pentru câteva ore Părintele Protosinghel Gherasim Soca și Părintele Arhimandrit Dosoftei Dijmănescu au fost ghizii copiilor prin mănăstire, lăsând pentru un timp treburile gospodărești, care nu sunt deloc puține în această perioadă, din dragoste pentru tinerii Bisericii, prezentându-le atât biserica, cât și muzeul și cimitirul mănăstirii, oferindu-le răspunsurile și explicațiile cuvenite, care au survenit în cadrul acestui periplu istoric și duhovnicesc.

Au urmat activități sportive, interactive și cultural-educative, prin purtarea de grijă a domnului profesor Ciprian Crețan, Director al școlii din localitate, care este nelipsit din viața bisericească a comunității, dar care sprijină și multe activități de tineret la nivel județean și care a pus la dispoziția acestora logistica necesară pentru a participa cu toții la activități precum: handbalul, fotbalul, tenisul și șahul, etc.

Pentru ziua a treia s-a propus vizitarea Mănăstirii Sihăstria Putnei și întâlnirea cu Monahul Ambrozie Ciopec care i-a cucerit de fiecare dată pe tineri cu povestioare duhovnicești atât de necesare formării lor spirituale, în aceste timpuri în care grija de cele spirituale nu este întotdeauna considerată o prioritate reală. Nu au putut lipsi nici drumețiile sau activitățile recreative și nici tradițioanalul foc de tabără, pregătit la cabana Ursoaia.

În încheiere, putem afirma fără nicio exagerare, faptul că la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși de la Putna, participanții au descoperit Bucuria Cuvântului, Bucuria Comuniunii, Bucuria Cântării Liturgice, Bucuria Jocului,  Bucuria Împlinirii Sufletești, Bucuria Petrecerii timpului cu Hristos, urmând cuvintele psalmistului Veseli-mă-voi și mă voi bucura de Tine;  Cânta-voi Numele Tău, Preaînalte! (Psalm 9, 2).

Prof. Cristi-Gabriel Hurjui,

Consilier eparhial la Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață
al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava