Tânăr de 25 de ani prins drogat la volan de polițiștii rădăuțeni

Sâmbătă, la ora 22:20, în cadrul acțiunii Blocada, un echipaj al Poliției Municipiului Rădăuți, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Calea Cernăuți din municipiul Rădăuți a oprit pentu control un autoturism care se deplasa dinspre comuna Dornești către municipiul Rădăuți.
La volanul autoturismului susmenționat a fost identificat un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiul Rădăuți, județul Suceava.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în urma testării cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. “Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, a transmis Poliția Suceava.
În cauză urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. (2) din Codul Penal.