MOPAN Suceava

Clienții Iulius Mall Suceava pot completa sesiunile de shopping din week-end cu evenimente pe placul lor. Târg de obiecte lucrate manual, atelier de creație pentru copii, lecții de dans, distracție la patinoar și promoții de până la 70% sunt propunerile pentru petrecerea timpului liber, la Iulius Mall.

De vineri până duminică, în perioada 13 – 15 ianuarie 2017, parterul Iulius Mall Suceava va fi locul de întâlnire al artizanilor cu cei care apreciază obiectele lucrate manual. Târgul Handmade reunește expozanți iscusiți, care își vor prezenta creațiile realizate cu migală, spre încântarea celor care apreciază unicitatea. Coliere, cercei, brățări și alte bijuterii realizate prin tehnici inedite și din materiale variate, tablouri, cutii pentru podoabe, cosmetice naturale, decorațiuni, piese vestimentare și accesorii, toate create manual, pot fi cumpărate la Târgul Handmade, din Iulius Mall.

Sâmbătă, de la ora 14.00, în zona Micha Kids, copiii au liber la distracție și creație. La atelierul coordonat de specialiștii Creativ & Deco, prichindeii vor învăța să realizeze suporturi de birou pentru instrumente de scris. Materialele necesare sunt asigurate de Iulius Mall, iar tot ce trebuie să facă năzdrăvanii este să își pună în valoare îndemânarea.

Duminică, de la ora 17.00, reîncep sesiunile de dans. Cei care vor să deslușească tainele mișcărilor latino sunt invitați de specialiștii Salsa Family la o seară pe ritmuri caraibice, salsa, merengue și bachata.

Clienții Iulius Mall Suceava pot completa oferta pentru petrecerea timpului liber și cu sesiuni de dans pe gheață. Patinoarul Ice Dream este deschis zilnic, între orele 14.00 şi 21.30. O sesiune de o oră şi jumătate costă 10 lei pentru copii, elevi sau studenţi şi 15 lei pentru adulţi.

Mai mult, cei care ajung în această perioadă la Iulius Mall se pot bucura de sezonul reducerilor de iarnă. Magazinele se întrec în promoții atractive, care ajung și până la 70%. Astfel, cei care vor să se înnoiască în prima lună a noului an pot alege ţinute la modă, încălţăminte în tendinţe, accesorii și bijuterii în trend, seturi de răsfăţ, jucării și alte articole, la prețuri reduse substanțial. Lista completă a promoţiilor este disponibilă pe site-ul www.iuliusmall.com/suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava