Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul de Rădăuți, Nistor Tătar, i-a trimis o scrisoare deschisă premierului Ludovic Orban, care sâmbătă ar urma să efectueze o vizită în județul Suceava, și l-a invitat să viziteze și municipiul pe carel conduce. Tătar i-a transmis lui Orban că ar dori să-i prezinte Spitalul Municipal ”care în timpul pandemiei, a reușit să țină piept valului de cazuri din tot județul”, investițiile pe care care le are în desfășurare ”după ce în două mandate PNL acestea au stagnat”, dar și hotelurile, restaurantele și pensiunile care s-au închis din cauza pandemiei de coronavirus. Redăm integral scrisoarea deschisă a primarului Nistor Tătar.

”Domnule Prim-ministru,

În calitate de primar al Municipiului Rădăuți, aș dori să vă invit în orașul nostru cu ocazia vizitei dumneavoastră în județul Suceava. În cadrul acestei vizite, aș dori să vă prezint Spitalul Municipal Rădăuți, spital care, în timpul pandemiei, a reușit să țină piept valului de cazuri din tot județul. Spitalul nostru a ajuns în această situație după ce au căzut rând pe rând restul spitalelor din județ.

Nu vă invităm să oferiți vreo medalie cadrelor medicale, cadre medicale care au primit câte o medalie de la fiecare dintre noi, cei care le-am fost alături în acele zile grele. Da, ați citit bine! Au câte o medalie! Gravată în inimile noastre, medalii care nu pot fi luate înapoi.

Vă invităm la o discuție referitoare la investițiile care ar putea fi făcute în acest spital.

Știu, acest gest va fi interpretat de către colegii dumneavoastră – deputatul Dumitru Mihalescul și de către domnul Bogdan Loghin – viitorul candidat PNL la primăria municipiului Rădăuți, ca fiind un gest de cerșetorie, așa cum s-au exprimat cei doi în spațiul public, făcând referire la cererile mele către domnul Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean.

Nu am nicio problemă în acest sens. Sunt un cerșetor de fonduri. Aceste fonduri ar duce la creșterea nivelului de trai al cetățenilor și nu are de ce să-mi fie rușine.

De asemenea, aș dori să vă prezint și proiectele pe care le avem în desfășurare în acest moment. Sunt proiecte finanțate de către Guvern și proiecte pe fonduri europene. Poate în acel moment vor vedea și colegii dumneavoastră de partid faptul că Rădăuțiul a început să se miște după 2 mandate PNL în care a stagnat.

Și asta nu este tot. Vom mai vizita și pensiuni, hoteluri și restaurante. Așa cum le stă bine bucovinenilor, ne place să fim ospitalieri. Din păcate le vom găsi închise. Probabil, multe din ele vor fi deja intrate în faliment. Dar nu este o problemă. Cu siguranță vom găsi ceva săli de jocuri electronice deschise. Veți fi bine primit.

În încheiere aș dori să vă mulțumesc anticipat pentru că ați acceptat invitația”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava