MOPAN Suceava

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit și confiscat în P.T.F. Siret și la „frontiera verde” aproximativ 55.000 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare totală de aproximativ 636.500 lei, iar două autovehicule au fost reținute în vederea continuării cercetărilor. Marfa urma să ajungă  pe piaţa neagră de desfacere din România.

În data de 13 august a.c., la nivelul  Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, judeţul Suceava, s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel în jurul orei 19.20, colegii noştri au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Bilca, un grup de persoane care încărca într-un microbuz marca Volkswagen Transporter mai multe colete voluminoase.

Imediat, colegii noștri au acționat pentru reținerea persoanelor efectuând somațiile legale prin voce, moment în care acestea au abandonat coletele şi microbuzul și au fugit spre teritoriul ucrainean.

Imediat au fost anunţate despre eveniment autorităţile de frontieră din Ucraina care ulterior ne-au comunicat că pe direţia respectivă au reţinut în apropierea frontierei o persoană de cetăţenie ucraineană şi un autoturism de teren.

Din primele verificări, în mașina abandonată au fost descoperite mai multe colete care conțineau țigări de proveniență ucraineană, fapt pentru care microbuzul a fost dus la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 32.670 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

Ţigările în valoare de 381.654 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar microbuzul a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.

Tot în data de 13 august a.c., s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în țară, cetățeanul român A.V., în vârstă de 56 de ani, la bordul unui autoturism marca Ford Focus.

Acționând în baza analizei de risc, echipa comună de control, formată din  poliţişti de frontieră și lucrători vamali, a efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă în vederea sustragerii de la controlul vamal, în autoturism şi în locul roţii de rezervă, cantitatea de 308 pachete de ţigări şi 4 litri de votcă, de provenienţă ucraineană.

Bunurile în valoare totală de 534 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar  bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

În data de 14 august a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș, s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 21.00, lucrătorii noștri au identificat, în staționare pe raza localității Strâmtura, jud. Maramureș, un autoturism marca Ford Galaxy, abandonat, despre care existau suspiciuni că transportă ţigări de provenienţă ucraineană.

Astfel, în urma efectuării unui control amănunțit, au fost descoperite ascunse  în două spații special amenajate sub portbagaj și sub bancheta din spate, 4.950 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de aproximativ 58.000 lei, marfă care a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar autoturismul în valoare de 10.000 lei, folosit la transportul țigărilor, a fost indisponibilizat la sediul poliției de frontieră în vederea continuării cercetărilor.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliției de Frontieră Halmeu și Brodina au descoperit în apropierea frontierei de stat, mai multe colete cu țigări care au fost duse la sediile sectoarelor, unde în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 16.780 de pachete cu țigări (10.530 pachete țigări la Sectorul Halmeu și 6.250 pachete țigări la Sectorul Brodina) în valoare totală de 196.300 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, efectuându-se totodată verificări în vederea identificării persoanelor implicate și tragerea la răspundere a acestora.

 

Țigări de contrabandă în valoare de 650.000 de lei capturate la frontiera cu Ucraina, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava