Concert pascal
MOPAN Suceava

Asociația Rădăuțiul Civic a organizat, în cadrul proiectului ,,Tinerii din Rădăuți-viitori cetățeni activi?”, până la această dată, două din cele trei ateliere online de educație civicăadresate tinerilor din municipiul Rădăuți, dar și din zonele limitrofe.

Pe parcursul celor trei întâlniri, participanții pot afla răspunsuri la anumite întrebări, precum:

  • Ce drepturi și obligații avem în calitate de cetățeni?
  • Cum se scrie o petiție?
  • Ce atribuții are Consiliul Local?
  • Cum funcționează Parlamentul României?
  • Cum putem folosi tehnologia în avantajul nostru, al cetățenilor?

Primul atelier a fost dedicat drepturilor, libertăților și îndatoririlor noastre, ca cetățeni și a avut loc vineri, 27 noiembrie 2020. În cadrul acestui atelier au participat 35 de tineri.Cel de-al doilea atelier a fost dedicat autorităților centrale și s-a desfășurat miercuri, 2 decembrie 2020, începând cu ora 18, cu participarea a 25 de persoane.

Al treilea atelier va fi dedicat autorităților locale și va avea loc miercuri, 9 decembrie 2020, începând cu ora 18.În cadrul acestui eveniment pot participa maxim 100 de persoane, în ordinea conectării lor pe platforma Google Meet.

Facilitatorii celor trei ateliere online sunt Luca Ciubotaru, doctorand în drept constituțional, președinte al Asociației Rădăuțiul Civic și Cristina Cramariuc, membru fondator al Asociației Rădăuțiul Civic.

În cadrul acestui proiect, prin intermediul atelierelor online,este prezentată și aplicația mobilă e-Rădăuți, realizată de către Asociația Rădăuțiul Civic, într-o nouă versiune. Proiectul este finanțat de Fondul pentru Democrație.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava