Concert pascal
MOPAN Suceava

La data de 20 ianuarie polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii traficului ilicit cu ţigarete de provenienţă extracomunitară.

Au fost efectuate un număr de 9 percheziții domiciliare pe raza municipiului Suceava și a comunei Zvoriștea în cadrul unui dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de contrabandă, prev. de art. 270, alin. 3 din Lg. 86/2006 modificată.

În urma desfășurării perchezițiilor a fost identificată și ridicată cantitatea totală de 26.280 buc.  țigarete, diferite mărci, de proveniență extracomunitară, în valoare de cca. 20.000  lei, împreună cu alte bunuri de interes pentru cauză (telefoane mobil, lacăt, chei acces, documente, etc.).

De asemenea, în cadrul activităților desfășurate a fost aplicată și o sancțiune contravențională pentru nerepectarea prev. Lg. 227/2015, în valoare de 20.000 lei.

În continuare, în vederea completării probatoriului administrat s-au desfășurat cercetări față de persoanele vizate, iar la data de 26.01.2023, după audierea în calitate de suspecți, față de 3 bărbați, a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introduși în arestul IPJ Suceava.

Cercetările vor fi continuate în cadrul dosarului penal față de cei trei bărbați dar și alte persoane bănuite, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „contrabandă”, în formă agravantă, faptă prev. de art. 270, alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, cu modificările și completările ulterioare.

Trei bărbați din Suceava și Zvoriștea reținuți pentru contrabandă cu țigări, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava