Trei persoane rănite, după ce autoutilitara în care se aflau a intrat într-un copac

Trei persoane au fost rănite, după ce autoutilitara în care se aflau a intrat într-un copac de pe marginea DN29A. Accidentul a avut loc astăzi, în jurul orei 03.30, în afara comunei Adîncata. Vehiculul era condus de un tînăr de 26 de ani, din Botoșani. Impactul s-a soldat cu rănirea șoferului și a două botoșănence de 25 și, respectiv, 31 de ani. Conducătorul auto nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. În cauză s-a întocmit dosar penal.