Concert pascal
MOPAN Suceava

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava organizează în luna mai Festivalul Internațional de Teatru, devenit deja tradiție la Suceava, Zilele Teatrului ”Matei Vișniec” 2024.  Evenimentul se află la cea de-a VIII-a ediție și va fi organizat în perioada 11 – 19 mai, iar tema propusă anul acesta este Teatrul, Diplomație culturală.

”Prin intermediul Zilelor Teatrului ”Matei Vișniec” ne dorim să promovăm și să susținem creativitatea artistică din România, și nu numai, și avem convingerea că vom trăi împreună, la Suceava, fascinația scenei, emoția și pasiunea actului artistic. Vom oferi publicului o paletă largă de spectacole, de la reprezentații clasice de teatru, spectacole stradale, recitaluri de poezie, spectacole de comedie și tragedie sau tragicomedie, teatru-dans sau musical până la concerte extraordinare, expoziții, lansări de carte, conferințe și dezbateri cu invitați de onoare”, a declarat managerul Teatrului Municipal ”Matei Vișniec” Suceava, Angela Zarojanu.

Invitatul special al Zilelor Teatrului ”Matei Vișniec” este, ca în fiecare an, dramaturgul Matei Vișniec. Actorii teatrului sucevean vor deschide oficial festivalul cu premiera spectacolului „Cum l-am îngropat pe Stalin”, de Artur Solomonov, în regia lui Theodor-Cristian Popescu.

Vor fi prezenți în festival invitați de seamă din 6 țări din străinătate: Franța, Italia, Ucraina, Austria, Spania și Republica Moldova,  vor participa un număr de 18 de teatre și 3 trupe de teatru pentru tineret, iar spectatorii suceveni se vor bucura de 60 de evenimente pentru toate categoriile de public: comedii, spectacole pentru copii, adolescenți și adulți, spectacole muzicale, clasice și contemporane, spectacole și concerte în aer liber, conferințe și workshopuri, lansări de carte, expoziții de fotografie, grafică și sculptură, instalații vizuale, care se vor întâmpla pe parcursul a 9 zile, timp în care vă invităm să fiți alături de noi și să vă bucurați de teatru și de artă.

Festivalul Internațional Zilele Teatrului Matei Vișniec se desfășoară în numeroase și inedite spații atât în Suceava cât și la Rădăuți, Gura Humorului și Fălticeni; pe lângă cele cinci spații ale Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava – rondul din fața teatrului, foaier, scenă, spațiul expozițional și bibliotecă – spectatorii suceveni se vor putea bucura de evenimentele din cadrul festivalului în următoarele 14 spații: Casa de Cultură a Sindicatelor, Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj „Uzina de Apă”, Cetatea de Scaun a Sucevei, Auditorium Joseph Schmidt-Universitatea „Ștefan Cel Mare”, Art Rock Caffe, Sinagoga Gah Suceava, Gara Burdujeni, Cafeneaua Blast, Esplanada Casei de Cultură, Centrul Multifuncțional Arta Ițcani, Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” Fălticeni,  Mănăstirea Voroneț din Gura Humorului și Casa de Cultură Rădăuți.

Participanți: Teatrul Național I. L. Caragiale București, Centrul Educațional Replika București,  Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Teatrul Bulandra, Teatrul Național Iași, Teatrul Metropolis București, Teatrul „Maria Filotti” Brăila, Teatrul de Stat Constanța, Teatrul Municipal Baia Mare, Teatrul Alexandru Davila Pitești, Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” Botoșani, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, Teatrul Dramatic „I.D.Sârbu” Petroșani, Asociația Basarab Art & Science Brașov, Ateneul Român Iași, Asociația Texte bune în locuri nebune Cluj-Napoca, Teatrul Yuriy Drohobych Lviv Ucraina, Teatrul Satiricus „Ion Luca Caragiale” Chișinău-Republica Moldova, Teatrul Studențesc Fabulinus Suceava, Trupa PI – Trupa de teatru a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava, Trupa de teatru Birlic Fălticeni, Școala de teatru DreamBoutique București, Editura Junimea Iași, Compania de Dans și Entertainment The Sky Iași, URMA, CT Project-Concert Tibor Cári, Katastrofa Clown Italia, Casa de Poezie Light of Ink Suceava.

Organizatori: Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Primăria Municipiului Suceava, Consiliul Local Suceava, Ministerul Culturii

Trupe și nume mari așteptate la Suceava la Festivalul Internațional ”Zilele Teatrului Matei Vișniec” în perioada 11-19 mai. Aproape 60 de spectacole pentru toate gusturile, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava