Concert pascal
MOPAN Suceava

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează în perioada 4-6 septembrie 2023 o nouă sesiune de înscrieri pentru studii de licență și master. Candidații au posibilitatea de a se înscrie online, la adresa eadmitere.uaic.ro, sau prin depunerea dosarului la sediul facultăților și filialelor UAIC.

Pentru studiile de licență sunt disponibile 2435 de locuri. Dintre acestea, 2148 de locuri pentru candidații români: 236 de locuri la buget (dintre care 12 locuri pentru candidații proveniți din sistemul de protecție socială, 5 locuri pentru candidații cu cerințe educaționale speciale/dizabilități, 25 de locuri pentru absolvenții de licee situate în mediul rural, 17 locuri pentru candidații etnici romi) și 1912 locuri la taxă. De asemenea, 287 de locuri sunt alocate pentru candidații români de pretutindeni: 233 de locuri la buget (dintre care 71 locuri la Extensiunea Bălți și 33 de locuri la Extensiunea Chișinău) și 54 locuri la taxă. La Facultatea de Drept și Facultatea de Informatică nu se organizează admitere pentru studii de licență în septembrie, întrucât au fost ocupate toate locurile în sesiunea de admitere din iulie.

UAIC organizează admitere de toamnă și la filialele de la Botoșani și Focșani. Astfel, la Filiala Botoșani sunt disponibile 11 locuri cu taxă la programul de studii Finanțe și Bănci (ID) și 3 locuri cu taxă la programul de studii Administrație publică (ID). La Filiala Focșani, candidații pot opta pentru programele de studii Limba și literatura română – Limba și literatura modernă (IF), unde sunt disponibile 8 locuri la buget și 3 locuri la taxă, Planificare teritorială (IF), la care se oferă 1 loc la buget și 10 la taxă și Istorie (ID), ce pune la dispoziție 14 locuri la taxă.

Pentru admiterea la studii de master, facultățile din cadrul UAIC vor scoate la concurs 1974 de locuri: 1717 locuri pentru candidații români (301 locuri la buget și 1238 de locuri la taxă) și 257 de locuri pentru candidații români de pretutindeni: 96 de locuri la buget (dintre care 1 loc la Extensiunea Chișinău și 50 de locuri la Extensiunea Bălți) și 161 de locuri cu taxă. Facultatea de Informatică nu organizează admitere pentru studii de master în septembrie, deoarece toate locurile au fost ocupate în sesiunea din iulie.

Candidații care doresc să urmeze studii universitare de master se pot înscrie, de asemenea, la programele din cadrul filialelor UAIC de la Focșani și Botoșani. Astfel, la Filiala Focșani sunt disponibile 3 locuri la taxă la programul de studii Drept și ordine publică (IF), 16 locuri la buget și 5 locuri la taxă la programul Riscuri naturale, SIG și teledetecție și 25 de locuri cu taxă la programul de studii Matematici fundamentale pentru învățământ (IFR). La Filiala Botoșani a Universității, candidații au la dispoziție 11 locuri la buget și 10 locuri la taxă la programul de master Retorica discursului științific, literar, jurnalistic, publicitar și electoral (IF).

De asemenea, în perioada 4-8 septembrie 2023 au loc înscrieri pentru studiile universitare de doctorat, pentru cele 164 de locuri la buget și 121 locuri cu taxă. 

Call center-ul Admitere UAIC 2023 va funcționa în perioada 4-13 septembrie, în intervalul orar 9:00-19:00. 

Mai multe informații privind sesiunea de admitere din septembrie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași pot fi găsite pe site-ul: admitere.uaic.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava