Concert pascal
MOPAN Suceava

Un bătrân aflat sub influența băuturilor alcoolice s-a accidentat după ce a intrat cu motoscuterul într-o movilă de pietriș. Potrivit Poliției Suceava, sâmbătă, în jurul orei 20:30, în timp ce conducea un motoscuter pe un drum comunal din Stulpicani, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu pietriş şi a lipsei de experienţă în conducere, un localnic de 70 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens și a lovit o movilă de pietriş, după care a căzut pe carosabil.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a bătrânului, care nu purta cască de protecție, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Având în vedere că emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ,,vătămare corporală din culpă”, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava