Concert pascal
MOPAN Suceava

Un bărbat din Gura Humorului a fost reţinut de poliţie pentru 24 de ore după ce a incendiat intenţionat un canton silvic. În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00:25, Poliţia din Gura Humorului, a fost  sesizată  prin 112 despre faptul că la un canton silvic din zonă, a izbucnit un incendiu.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că în cursul serii, un autoturism a oprit în zona cantonului iar din el a coborât un bărbat care a aruncat înspre canton un recipient, după care a izbucnit incendiul.

În cantonul silvic locuiește o familie, care în momentul producerii incendiului nu se afla în clădire. Incendiul a  afectat o cameră folosită ca bucătărie, prejudiciul urmând a fi stabilit ulterior.

După stingerea incendiului, pompierii au stabilit ca și cauză „folosirea intenționată a unei sursei de aprindere„.

În urma cercetărilor desfășurate de polițiști a fost identificat suspectul în persoana lui M.Vasile, de 37 ani din orașul Gura Humorului, împotriva căruia s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

Suspectul urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava