Festivalul international Ciprian Porumbescu 2024
MOPAN Suceava

La data de  7 septembrie în jurul orei 12:15, polițiștii Poliției Orașului Vicovu de Sus, desfășurând activități în cadrul Acțiunii Blocada pe linia creșterii gradului de disciplină rutieră, au depistat cu aparatul radar amplasat pe autospecială, un autoturism ce circula cu viteza de 92 km/h în localitate. S-a efectuat semnal regulamentar de oprire folosindu-se semnalele acustice și luminoase, însă conducătorul auto și-a continuat deplasarea în viteză.  S-a procedat la urmărirea autoturismului pe  o distanță de aproximativ 2 km, reușindu-se blocarea acestuia în parcarea unui supermarket. Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 38 de ani, domiciliat în oraș Vicovu de Sus, căruia i s-au solicitat documentele personale și ale autoturismului. Cu ocazia verificărilor efectuate asupra permisului de conducere s-a constatat faptul că acesta este expirat. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat și la testarea cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind condus la Spitalul Municipal Rădăuţi, în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, unde acesta și-a dat consimțământul în vederea recoltării, fiind astfel recoltate două probe biologice de sânge. Șoferul a fost sancționat contravențional conform art. 121 alin. 1 din R.O.U.G.195/2002 R, conform art.101 alin. 1 pct 1 din O.U.G.195/2002 R și art.31 alin. 1 litera a din O.U.G.195/2002 R, cu amendă în valoare de 3.190 lei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.

Un tânăr șofer din Vicovu de Sus care rula cu viteză mare a pus Poliția pe urmele sale după ce a refuzat să oprească la semnal. A fost blocat în parcarea unui supermarket. Șoferul era băut, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava