Un tânăr urmărit de poliţie şi-a abandonat în maşină prietena de 15 ani

Un şofer de 19 ani din Bilca s-a ales cu dosar penal după ce a fugit de poliţişti, iar în maşina pe care a abandonat-o a lăsat-o pe prietena lui de 15 ani. Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei, în noaptea de Înviere, sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1 :30, în timp ce acționa pe raza comunei Sucevița, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism înmatriculat în străinătate, care se deplasa pe DC 44 Voievodeasa. Şoferul nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ şapte kilometri, ocazie cu care, ajuns pe un teren viran, conducătorul auto a abandonat autoturismul și a fugit în fondul forestier din apropiere.
În autoturism, polițiștii au identificat o minoră de 15 ani, din comuna Sucevița, care a declarat faptul că prietenul ei a venit la ea cu autoturismul, însă, în momentul în care a observat maşina de poliție nu a oprit, deoarece nu deține permis de conducere.
Ulterior, în urma cercetărilor efectuate de poliţişti, şoferul a fost identificat pe raza comunei Sucevița ca fiind un tânăr de 19 ani, din comuna Bilca, care nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicul.
În urma verificării documentelor autoturismului, polițiștii au constatat faptul că, acesta are ITP expirat din 27.03.2013, iar RCA-ul expirat din 01.11.2012, motiv pentru care, conducătorul auto a fost sancționat contravențional.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.