Concert pascal
MOPAN Suceava

Verzii suceveni intervin în conflictul dintre IPS Teodosie și Biserica Ortodoxă Română. Ei consideră că purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu este ”un personaj agitator” și îi solicită Patriarhului Daniel ”să rezolve pentru totdeauna agitația provocată de domnul Bănescu”.

”Partidul Verde filiala județeană Suceava consideră că de mai bine de 2.000 de ani Biserica Ortodoxă, o parte importantă din slujitorii Bisericii, au ținut unit poporul român. Au mai fost momente când Biserica s-a ”rătăcit” de Popor, iar atunci au intervenit domnitorii pentru a reaminti care îi este rolul plus importanța. Să ne amintim de marele Alexandru Ioan Cuza, cel care a secularizat averile mănăstirești închinate. De-a lungul timpului Biserica a avut parte și de intelectuali de marcă. Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Bunul Dumnezeu să-L odihnească în pace, a fost un bun scriitor și protector al artei, I.P.S. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisiului este un alt înalt ierarh care are grijă de artă (sunt exemple contemporane). Din nefericire mai sunt și personaje care s-au aciuat pe lângă BOR, de unde transmit mesaje care agită ortodoxia românească. Un asemenea personaj-agitator este chiar purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, domnul Vasile Bănescu. Domnul Bănescu are o problemă, care zicem noi, este una de natură personală cu IPS Teodosie, dar afectează BOR. Noi, verzii suceveni, considerăm că Patriarhul Daniel trebuie să rezolve agitația provocată de domnului Bănescu pentru totdeauna. Un personaj cum este domnul Bănescu distruge Biserica. Sau poate cineva dorește ca BOR-ul să fie subordonat unor interese care nu sunt sinonime cu credința noastră strămoșească, iar domnul Bănescu este doar un simplu executant?”, a transmis Dan Acibotăriţă, preşedinte al Partidului Verde, Filiala județului Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava