Concert pascal
MOPAN Suceava

Alexandru Năstase, Secretar de Stat al Departamentului pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat a efectuat ieri, 13 mai 2015, o vizită de lucru la Rueil-Malmaison, Franța, alături de Patrick Ollier, Primarul-deputat al localității. Evenimentul organizat de Ambasada României la Paris împreună cu Primăria Rueil-Malmaison este un alt moment important al vizitei pe care Secretarul de Stat o efectuează în Franța în perioada 11-14 mai și a beneficiat de prezența mai multor reprezentanți ai autorităților locale franceze, printre care Philippe Trotin, Vice-primar, delegat cu Afaceri Internaționale, Înfrățiri și Turism, David Bousso, Vice-primar, delegat cu Dezvoltarea Economică, Locuri de Muncă și Coeziune-Socială și Pascale Gibert, Consilier municipal pentru relațiile cu  întreprinderile. Totodată, au fost prezenți reprezentanți ai mai multor firme din regiune, ca Schneider Electric și Dedienne Multiplasturgy Group, două companii cu experiență în România.

Cu această ocazie, oficialul român a făcut o scurtă prezentare a României, cu accente pe oportunitățile investiționale pe care aceasta le oferă, domeniile ce pot impulsiona comerțul dintre România și Franța, măsurile guvernamentale care sprijină investitorii străini, printre care a amintit ajutorul de stat acordat pentru investiții de minimum 10 milioane de Euro sau pentru investiții care creează cel puțin 10 locuri noi de muncă.

Secretarul de Stat a evidențiat dorința Guvernului României de a atrage investitori în domenii de activitate cu valoare adaugată, sprijinind spiritul antreprenorial al companiilor care investesc în Knowhow, digitalizare și tehnologii avansate.

“Domeniile care au atras cele mai multe investiții directe din partea Franței sunt telecomunicații, energie, materiale de construcții, financiar-bancar, industria de autoturisme, industria componentelor auto, aeronautică, industria agroalimentară, farmaceutică, retail, manufacturing, BPO și servicii partajate și doresc să menționez câteva dintre companiile franceze prezente în România: Schneider Electric, GDF Suez, Renault, Société Générale, Auchan, Alcatel, Accor, Carrefour, Michelin, Air Liquide, Orange, Vinci, BNP Paribas, Saint Gobbain, SNR”, a declarat Alexandru Năstase.

Discuțiile au fost urmate de o vizită la sediul Schneider Electric, unul dintre principalii furnizori de echipamente și soluții energetice la nivel global, companie prezentă în România în orașe precum București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Iași și Timișoara și s-au încheiat cu un dejun la care au participat atât Primarul-deputat Patrick Ollier cât și reprezentanți ai firmelor locale franceze.

“Doresc să vă reamintesc faptul că între țările noastre există o relație privilegiată, bazată pe similitudini istorice, lingvistice și o proximitate culturală puternică, lucruri care au determinat o serie de companii franceze să aleagă România ca destinație de investiții. Prin Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat, instituție aflată în coordonarea Primului-Ministru, oferim întreaga asistență firmelor care doresc să investească în România, alegând „ghișeul unic”/InvestRomania”, a încheiat Secretarul de Stat Alexandru Năstase.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava